joi, aprilie 18, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareNici un rezultat încă de la cazul dublului asasinat de la Aciua

Nici un rezultat încă de la cazul dublului asasinat de la Aciua

Deși au trecut aproape două luni de la uciderea pastorului bistrițean Adrian Blaga (39 de ani) și a fiului acestuia de doar 9 ani, Timotei oamenii legii nu au reușit să dea nici până acum de urmele ucigașului (sau ucigașilor).

Cadavrele celor doi au fost găsite în seara zilei de 6 august la marginea localității Aciua, comuna Pomi, într-o mașină părăsită și incendiată. Cei doi au fost găsiți cu gâtul tăiat într-o baltă de sânge. Medicii legiști spun că Adrian Blaga mai trăia în momentul incendierii mașinii însă specialiștii sunt de acord cu faptul că victimele au murit în chinuri groaznice.

De atunci și până în prezent au fost emise o serie de ipoteze în ceea ce privește uciderea pastorului și a fiului acestuia. Poate cea mai tulburătoare variantă a fost cea în care anchetatorii susțineau că pastorul și-ar fi omorât fiul, după care s-ar fi sinucis. În vederea deslușirii acestui caz a fost trimisă la Satu Mare și o echipă de criminaliști din București. Apoi, pe data de 22 august a venit și procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, Valentin Mirișan pentru a le da o mână de ajutor colegilor săi din Satu Mare. Dar rezultatele se lasă așteptate.

Într-un comunicat de presă remis în cursul zilei de azi, 2 octombrie redacției noastre de purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, Gabriela Pop se arată următoarele:

„Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare vă aduce la cunoștință următoarele aspecte cu privire la cauza pastorului și a fiului găsiți morți pe raza localității Aciua județul Satu Mare:

Polițiști din cadrul IPJ Satu Mare sub îndrumarea și coordonarea prim procurorului adjunct Miclea Dumitru desfășoară în continuare activități de cercetare în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care Blaga Adrian Traian și fiul său Blaga Timotei au decedat.

În prezent cauza se găsește în faza aprecierii și coroborării probelor”.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente