vineri, octombrie 4, 2024
AcasăPoliticaNationalNicolae Ciucă: Reducem şi amânăm cheltuieli care nu sunt absolut necesare

Nicolae Ciucă: Reducem şi amânăm cheltuieli care nu sunt absolut necesare

Premierul Nicolae Ciucă a spus, în ședința de Guvern, că prin măsurile de reducere a cheltuielilor publice se vor asigura stabilitatea bugetară şi banii necesari pentru îndeplinirea obiectivelor programului de guvernare, dar că nu vor fi afectate serviciile medicale, educaţia şi veniturile salariaţilor.

„Au fost adresate o serie de întrebări în vederea clarificării aspectelor fireşti – şi chiar le consider foarte fireşti – legate de acele discuţii privind cheltuielile publice. Cu toată responsabilitatea, aşa cum am făcut-o şi anul trecut când am avut de gestionat un an foarte greu, la fel şi anul acesta nu facem altceva decât să luăm acele măsuri prin care să asigurăm stabilitatea bugetară şi să ne asigurăm că avem banii necesari pentru îndeplinirea obiectivelor conform programului de guvernare”, a spus Ciucă, potrivit Agerpres.

El a spus că în continuare trebuie luate măsuri pentru asigurarea stabilităţii bugetare şi asigurarea investiţiilor.

„Ca atare, consider că este absolut necesar şi responsabil să comunicăm tuturor cetăţenilor că prin aceste măsuri nu facem altceva decât să reducem şi să amânăm acele cheltuieli care nu sunt absolut necesare. Am făcut specificaţiile necesare legate de domeniu şi anume: bunuri şi servicii, autoturisme, mobilier şi alte cheltuieli care trebuie foarte bine gestionate, fără a ne atinge de serviciile medicale, de educaţie, fără a ne atinge de reducerea veniturilor salariaţilor şi asta doresc să fie cât se poate de clar înţeles de către toată lumea”, a adăugat premierul.

Ciucă a arătat că este nevoie de acest echilibru şi în anul 2023.

„Cifrele pe care le avem astăzi pe masă legate de anul 2022 ne demonstrează că au fost măsuri care ne-au asigurat creşterea economică, ne-au asigurat stabilitatea, au făcut ca România să fie cea mai stabilă ţară din regiune şi ne creează perspectivele pentru a avea încredere că în continuare putem să mizăm pe creştere economică şi să asigurăm îndeplinirea obiectivelor din programul de guvernare”, a adăugat premierul.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare