joi, octombrie 3, 2024
AcasăLocaleNoi dezvăluiri din afacerea dubioasă de la centura Careiului: CNADNR interzice mediatizarea...

Noi dezvăluiri din afacerea dubioasă de la centura Careiului: CNADNR interzice mediatizarea proiectului de 11 milioane de euro

Într-un număr anterior al săptămânalului Jurnalul de Satu Mare, am făcut cititorilor promisiunea că vom reveni cu detalii și dezvăluiri noi despre stadiul lucrărilor la varianta de ocolire a municipiului Carei, proiect cu finanțare europeană în valoare totală de 11.109,935 euro. Ne-am ținut de cuvânt și ne-am deplasat (din nou) la fața locului, pe la mijlocul săptămânii trecute. Toate bune și frumoase pe șantier, unde potrivit coordonatorilor, stadiul lucrărilor este în plan și se dorește finalizarea acestora în primăvara anului viitor. Însă în opinia noastră, a reporterilor JSM care am fost luați la ochi nu o dată de conducerea tehnică a șantierului numai pentru că am vrut să ne facem datoria, cea mai bună denumire pentru varianta de ocolire a Careiului ar trebui să fie Centura Secretelor. Vă invităm să descoperiți în rândurile următoare de ce am supranumit-o astfel.

DSCN0218

Multe amănunte demne de luat în serios cu privire la unul dintre cele mai importante proiecte din infrastructura județeană rămân în ceață.  Nu degeaba ridicăm această întrebare, deoarece este de-a dreptul curios cum primarul Kovacs Eugen este complet pe dinafară vizavi de detaliile lucrărilor la centura de ocolire și nici nu se cunoaște vreo implicare a Consiliului Local Carei în acest proiect în care nu a contribuit nici măcar cu un leu. Acest lucru ar trebui să-i pună pe gânduri cel puțin pe careieni, dacă nu pe toți locuitorii județului și nu numai, atâta vreme cât datele proiectului prevăd în mod expres că traseul drumului “se întinde 100% pe teritoriul administrativ al municipiului Carei”. Când vor apărea primele probleme ale șoselei, cine va fi răspunzător, dacă nu Primăria Carei? Oricum, careienii au fost obișnuiți nu să știe ce se întâmplă la doi pași de casă, de exemplu să li se taie copacii fără număr și să se planteze în loc tot felul de flori kitsch-oase, să se organizeze festivaluri în aer liber și nimeni să nu știe nimic, și lista poate continua. Acestei secretomanii specifice Careiului de-o vreme îi vom dedica un material amplu într-un număr viitor.

Care e culmea secretului? Presa nu are dreptul să știe nimic despre stadiul lucrărilor

Un lucru pe care îl considerăm printre cele mai „dubașe” este acela că antreprenorii execuției lucrărilor, respectiv asociația firmelor GRUPO INDUSTRIAL MAGENTA S.A – ASSIGNIA INFRAESTRUCTURAS S.A și S.C. TRANSMIR S.R.L. au încheiat în ziua de 23 iulie 2012 un contract cu COMPANIA NAȚIONALĂ DE  AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A., care prevede interzicerea totală a furnizării către presa scrisă, audio sau video a oricăror informații despre stadiul lucrărilor sau orice alte detalii tehnice. Nici mai mult, nici mai puțin decât curat abuz la adresa libertății presei. Un proiect de o asemenea importanță pentru infrastructura județului Satu Mare, cu tot cu beneficiile promise, are nevoie de promovare, iar lumea care va circula spre Carei are tot dreptul să fie informată pe unde, cum și pe ce va circula începând de primăvara viitoare.

DSCN0219

Cu un exemplar din contractul mai sus menționat am fost întâmpinați și noi, în loc de bun-venit, cu ocazia celei mai recente deplasări a noastre în zonă. Reprezentanții conducerii șantierului au refuzat să ofere orice informații cu privire la desfășurarea lucrărilor, invocând că nu o pot face fără aprobarea CNADNR, și asta în ciuda deontologiei profesiei noastre de jurnaliști.  Cea mai importantă chestiune pe care am vrut să o lămurim a fost cea a calității materialelor folosite la construcția șoselei, în special a pietrei sparte și a balastului de la fundație. Nu de alta, dar în rândul trecut ni s-a adus la cunoștință de unele surse de pe șantier care au dorit să-și păstreze anonimatul, că balastul și piatra spartă puse în fundația șoselei  nu sunt ceea ce ar trebui să fie, ci noroi amestecat cu piatră. Și nu e vorba de un drum oarecare de țară, ci de o șosea la standarde europene, în care se investesc peste 11 milioane de euro, special concepută pentru autovehicule de tonaj mare. Mai ales că solul din zonă este unul nisipos, instabil iar o șosea amplasată pe un astfel de teren necesită o rezistență sporită și materiale de cea mai înaltă calitate. Abia ascunzându-și nervozitatea, directorul tehnic al șantierului a susținut sus și tare că materialele folosite respectă toate standardele de calitate, că au fost aprobate și că noroiul amestecat cu piatră e doar un zvon nefondat. E de neînțeles și criteriul după care a câștigat licitația firma furnizoare a materialelor. Cine cui face jocurile? Și de ce presa nu este tratată cu deschidere așa cum ar fi firesc?

Despre proiect, în cifre

Proiectul centurii de ocolire a municipiului Carei face parte din Programul Operațional SECTORIAL TRANSPORT 2007-2013, iar șoseaua se va întinde pe o lungime totală de 10,46 kilometri. Principalul beneficiu urmărit prin proiectare vizează devierea traficului greu în afara intravilanului Careiului, o necesitate din cauza numărului crescut de vehicule grele care străbat DN 19 și produc un nivel ridicat de noxe și zgomot, precum și vibrații care afectează clădirile de-a lungul traseului în municipiu. Pentru participanții la trafic, aceasta va însemna îmbunătățirea performanței călătoriei prin mărirea vitezei de trafic, reducerea costurilor de exploatare, a numărului de accidente și îmbunătățirea confortului în timpul călătoriei. S-a mai avut în vedere eliminarea zonelor dificile din punct de vedere geometric (curbe cu raze mici), care cresc riscul accidentelor.

Traseul ales se desprinde la dreapta din DN 19, în dreptul drumul de acces către localitatea Marna Nouă la km 89 pe DN 19, spre sud-est. La km 3+700 traseul intersectează la nivel drumul județean DJ 108 M, care leagă orașele Carei și Tășnad, apoi virează către nord-est. La km 6+035 traseul traversează denivelat calea ferată Carei-Sărmășag-Zalău, pe un pasaj cu trei deschideri, după care coboară și traversează la nivel DN 1F la km 6+053. Începând de la km 6+800 traseul virează către nord și revine în DN 19 sfârșindu-se la km 10+412. Pe toată lungimea sa varianta ocolitoare străbate terenuri agricole cu culturi sezoniere, proprietarii acestora fiind expropriați. De asemenea nu străbate niciun curs permanent de apă și se întinde 100% pe teritoriul administrativ al municipiului Carei.

Lungimea totală este de 10,46 km, conține un pasaj superior cu trei deschideri peste CF, la km 6+035, 15 podețe, patru intersecții giratorii cu DN (una la început), una la km 6 + 702 cu DN 1F (Zalău-Carei), una la sfârșitul variantei ocolitoare, km 10+459 cu DN 19 și una cu DJ 108 M la km 3+705. Mai cuprinde și alte șapte intersecții cu drumuri de pământ care deservesc exploatațiile agricole. Acestea vor fi amenajate corespunzător pe primii 25 metri de la intersecția cu varianta ocolitoare. Lățimea platformei drumului va fi de 12 metri, lățimea părții carosabile de 2 x 3,50 m, benzile de încadrare de 2 x 0,75 m, iar acostamentele necarosabile vor avea 2 x 1,75 m. Din punct de vedere rutier, șoseaua va fi formată din 4 cm M.A.S.F. 16 m (stratul de mixtură asfaltică cu bitum modificat stabilizat cu fibre), 6 cm B.A.D. 25 (beton asfaltic deschis), 15 cm A.B.2 (anrobat bituminos), 20 cm piatră spartă amestec optimal, 30 cm balast și 20 cm strat de formă din pământ tratat cu var. Deoarece la km 6+035 traseul variantei ocolitoare se intersectează cu linia de cale ferată Carei-Satu Mare, a fost necesară proiectarea unui pasaj de cale ferată pentru traversarea acesteia. Pasajul va traversa calea ferată în linie dreaptă sub un unghi de 57 grade și va avea trei deschideri, lungimea totală a acestuia fiind de 73,22 m. Platforma podului va avea o lățime totală de 11,30 m. Nu ne rămâne decât să sperăm, atât noi cât și șoferii, că toate aceste cifre se vor regăsi în lucrarea finală și vom putea circula în liniște fără a nimerii din groapă în groapă după expirarea garanției.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare