luni, mai 20, 2024
AcasăLocaleNumeroși sătmăreni au participat la ceremonialul dedicat Zilei Drapelului Național

Numeroși sătmăreni au participat la ceremonialul dedicat Zilei Drapelului Național

Sâmbătă, 26 iunie, 2021, România și-a sărbătorit Drapelul Național. La Satu Mare manifestările închinate Steagului Național au început încă de vineri, 25 iunie, atunci când drapelul a fost coborât de pe catarg și predat reprezentanților bisericii ortodoxe pentru sfințire.

În ziua de sâmbătă, 26 iunie, ceremonialul militar a fost precedat de slujba de sfințire. Drapelul a fost sfințit de preoții parohi de la Catedrala Ortodoxă ”Adormirea Maicii Domnului” împreună cu preotul militar Cristian Silaghi și părintele protopop, Ioan Socolan. Evenimentul a continuat începând cu ora 10:00 la Monumentul Ostașului Român, situat în Piața ”Vasile Lucaciu” din municipiul reședință de județ.

La ora 10:00, prefectul județului Satu Mare, Altfatter Tamas, a salutat Garda de Onoare fiind deschise astfel manifestările dedicate Zilei Drapelului Național.

Reprezentantul Guvernului în teritoriu i-a avut alături pe subprefecţii Lavinia Kiss şi Radu Bud, preşedintele Consiliului Judeţean, Pataki Csaba şi vicepreşedintele Valer Beseni, primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor şi viceprimarul Adelin Ghiarfas, şefii structurilor Ministerului Apărării Naţionale şi a Ministerului Afacerilor Interne. La eveniment au participat reprezentanți ai PNL Satu Mare împreună cu deputatul Adrian Cozma, reprezentanți ai USR PLUS Satu Mare împreună cu deputatul Radu Panait și reprezentanți ai PSD Satu Mare alături de un public destul de numeros.

În continuare preotul militar, Cristian Silaghi a rostit o alocuțiune despre importanța zilei. Momentul a fost precedat de aducerea drapelului la catarg, de către militari.

Înălţarea pe catarg a Drapelului României, s-a realizat odată cu rostirea rugăciunii de sacralizare și în acordurile Imnului Naţional de Stat. Ceremonia s-a încheiat cu defilarea Gărzii de onoare, în aplauzele sătmărenilor care priveau de pe mrgini.

Un moment de remarcat a fost reprezentat de faptul că la această ceremonie, toți oficialii prezenți au sărutat steagul.

Alături de stemă, sigiliu și imn, drapelul este un simbol al României, fapt prevăzut și de Constituția României din 1991 modificată şi completată prin Legea de revizuire nr. 429/2003. În forma actuală, Constituţia stabileşte, prin Articolul 12, că „drapelul României este tricolor; culorile sunt aşezate vertical, în ordinea următoare, începând de la lance: albastru, galben, roşu”, fiecare culoare având un procent de 33% din suprafață.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente