marți, aprilie 23, 2024
AcasăSportLocalOlimpia a pierdut meciul de sâmbătă cu Gloria Bistrița și va juca...

Olimpia a pierdut meciul de sâmbătă cu Gloria Bistrița și va juca în playout

Olimpia Satu Mare a jucat sâmbătă, de la ora 11.00, meciul etapei XXII, fiind ultima partidă de pe teren propriu din sezonul regulat al Ligii a II-a, seria II la fotbal, în compania formației Gloria Bistrița. Putem spune că meciul de la sfârșitul săptămânii a fost un derby pentru play-off, pe care, din păcate, echipa sătmăreana la pierdut cu scorul de 1 la 0 și va juca în playout. De altfel, pentru „galben-albaștrii” era suficient și un egal.

Se știa dinainte că sătmăreni nu vor avea meci ușor, dovada fiind și prima ocazie a meciului, care le-a aparținut  oaspeților,  aceștia reușind să trimită mingea în bara încă din primul minut al partidei. În minutul zece Olimpia dă semne de viață și o încercare de șut a lui Bujor, blocată de un fotbalist advers mingea ajunge la Villand care șutează din careu. Două minute mai târziu, Villand centrează în careu, Rus luftează iar Bujor șutează însă mingea a fost deviată în corner.olimpia2

În minutul 23 Svarczkopf șutează din afara careului pe lângă poartă. Oaspeții își creează o ocazie periculoasă, dar Anca reușește să respingă în corner. Au urmat apoi două acțiuni frumoase ale fotbaliștilor Olimpiei. Mai întâi Bujor pe partea stângă reușește să centreze periculos în fața porții, însă nici un jucător sătmărean nu se afla acolo, mai apoi Gavrilescu pe partea dreaptă pătrunde și șutează periculos pe colțul lung, Albuț se întinde ca să respingă în corner.olimpia3

Repriza a doua a fost mai săracă în ocazii pentru Olimpia, Gloria având controlul jocului, aceștia reușind să și înscrie în minutul 66 prin Bruma. Bujor a avut singura ocazie a „galben-albaștrii” din repriza a doua, acesta a încercat să îl învingă pe Albuț cu un șut din careu, însă portarul bistrițenilor a reușit să apere șutul atacantului. În finalul partidei, Olimpia a jucat cu trei atacanți în căutarea golului egalizator care să aducă punctul de care avea nevoie Olimpia pentru a accede în playoff. Golul însă nu a venit, iar în ultimele minute ale meciului fundașul Cornel Ene a întrat în poartă în locul portarului Anca Iulian, care a fost eliminat.olimpia4

Remus Vlad, fost antrenor al Olimpiei în perioada anilor 2000 a declarat că știau toate tacticile Olimpiei.  „A fost un meci dificil și un joc pe care trebuia să-l câștigă. Dacă nu-l câștigam și făceam meci egal, eram sortiți retrogradării în Divizia C. Cu sistemul aceasta play-off – play-aut Gloria era în dezavantaj având în vedere faptul că a avut rezultate proaste în fața echipelor de sub locul 6. Pentru asta am luptat și ne-am dorit victoria și mulțumim lui Dumnezeu că ne-a ajutat și am câștigat. Sigur că în postura cealaltă suntem bine clasați, după CSU Universitatea. Spre deosebire de Olimpia, noi avem două obiective, evitarea retrogradării și clasarea aici. Olimpia avea soartă mai bună în aceste condiții, decât noi. În legătură cu jocul, ne-am cunosc unii pe alții. Nu ne-a surprins Olimpia cu nimic astăzi. Colegii mei mai tineri aveau documentația bine pusă la punct, aveau dvd-uri cu jocul Olimpiei din deplasare, de acasă, inclusiv din meciul amical în care Gloria a bătut Olimpia cu 3-1. Poate că a fost un noroc pentru noi că nu au jucat Boștină și Iuhas. De atunci, adică de la ultimul meci și până acum, Olimpia și-a îmbunătățit jocul și ne-au surprins.” , a declarat directorul tehnic al Gloriei Bistrița, Remus Vlad.„Am mai corectat câte ceva la pauză, știam că Gavrilescu este un jucător cu experiențăși cel care face furori și în partea dreaptă este pericol și centrează bine, întoarce, chiar și cu piciorul stâng centrează. Dincolo de asta știam că ei descoperă anumite zone pe care noi le putem folosi ca să putem marca. Am avut și șansa asta de a marca. Până la urmă am avut șansa finalului când prin câștigarea celor trei puncte ne-am realizat obiectivul”, a mai adăugat fostul antrenor al Olimpiei în perioada 2000.remus_vlad

Antrenorul Olimpiei, Tiberiu Csik a afirmat că și-ar fi dorit ca Olimpia să promoveze în play-off. „Suntem dezamăgiți. Ne-am așteptat să facem un rezultat cu care să ne calificăm în play-off, dar din păcate nu am reușit. A fost un rezultat injust după aspectul jocului. Acum ce să facem, nu ne lăsăm de fotbal, mergem mai departe, antrenăm și poate că puțină experință mai multă evita golul primit și marcam noi. Nu am prea multe cuvinte de explicat, îmi pare rău pentru băieți că sunt supărați și dezamăgiți. Cei care au jucat astăzi au jucat bine. Nu am jucat la egal, niciodată nu amzis asta. În play-aut va trebui să pregătim fiecare meci cu atenție.”tibi_csik

OLIMPIA SATU MARE: Anca- Mureșan, Micaș, Ene, Muntean,Gavrilescu, Svarczkopf (77 Dragoș Petrică), Rus (70 Zsiga), Villand (căpitan), Bujor, Lemac (54 Feier).

3 COMENTARII

Comentariile sunt închise.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente