Olimpia Satu Mare a promovat în Liga a 2, după ce a învins, pe teren propriu, pe Național Sebeș cu scorul de 3-1. Adrian Micaș nu a stat mult pe gânduri și deja în primul minut acesta a reușit să deschidă scorul. În minutul 23 Nicolae Ivancea a restabilit egalitatea. După ce oaspeții au reușit să egaleze, Olimpia a continuat să preseze, iar în minutul 26 Petrică Dragoș a ratat un penalti. Acesta a trimis slab, pe centru, iar goalkeeperul advers a reușit să rețină fără probleme.Acelaș Petrică Dragoș mai ratează o oportunitate de a înscrie în minutul 35, iar 5 minute mai târziu, acesta înscrie printr-o execuție rafinată, cu călcâiul.Însă și oaspeții au un cuvânt de spus, în minutul 45 Cotan Alin șuteaza de la 20 și ceva de metri, la vinclu, însă Șuta este la post și își face treaba. Ultima ocazie a primei reprize îi aparține tot lui Petrică Dragoș, care dintr-o poziție perfectă în careu, lufteaza. Ultimul gol al meciului a fost reușit de Daniel Feier în minutul 63, care a întrat la pauză în locul lui Petrică Dragoș. Și Dan Gavrilescu are o șansă de uriașă de a marcă, însă fundașii de la Național Sebeș se aruncă in extremis înaintea mingii.
După ultimul fluier al meciului, fiesta a început. Jucătorii, împreuna cu antrenorii și conducerea adunându-se la mijlocul terenului și strigând „Campionii Campionii”. Cupă a fost adusă de un parașutist, în aplauzele miilor de suporteri prezenți.
„A fost un început de an destul de greu, cu mai multe înfrângeri, cu un tur de campionat nu foarte reușit, dar ce am pierdut în tur am reușit să recuperăm în retur. Mulțumim conducerii, mulțumim suporterilor care au fost lângă noi, au crezut în noi, și noi ne bucurăm că nu am dezamăgit și suntem în liga a II-a. Am reușit să-mi ajut echipa, dar fără sprijinul colegilor și muncă nu reușeam să fim aici. Cu 3-4 băieți noi, o mobilizare bună, o pregătire foarte bună de vară, cu multă susținere din partea suporterilor și a colegilor sigur vom reuși în Liga a II-a. ”, a declarat Cosmin Iuhas. Întrebat dacă a crezut tot timpul în promovare, acesta a răspuns că nu a crezut 100% în ea la începutul turului, când aveau de recuperat 11 puncte.
Bucuria a continuat și la vestiare, unde jucătorii au strigat Să vină banii , iar căpitanul Iuhaș confirmând că se așteaptă o prima, salariile fiind la zi.