vineri, aprilie 19, 2024
AcasăSportLocalOlimpia la a doua victorie sub comanda lui Csik

Olimpia la a doua victorie sub comanda lui Csik

Sâmbătă, 9 noiembrie, Olimpia a jucat o nouă partidă pe teren propriu, contând pentru etapa a XII-a din Seria a II-a a Ligii a II-a la fotbal. Olimpia reușit o nouă victorie, semn că (re)venirea lui Tibi Csik pe banca sătmărenilor a fost de bun augur.

Oaspeții au început mai bine meciul și în minutul 7 au deschis scorul, Artean îl angajează pe Lupu pritre fundașii centrali și acesta marchează din 10 metri pe sub portar. În minutul 22 Bujor șutează bine de la 16 metri, lângă bară, însă portarul reușește să rețină. Acestea au fost singurele ocazii din prima repriză.

Csik schimbă la pauză, îi introduce pe Boștină și Feier în locul lui Laso și Burlacu. Csik, dovedește încă o dată ca este inspirit la capitolul schimbări, iar Boștină înscrie la doar un minut după pauză, el marchează din întoarcere de la 6 metri distanță de poartă. În minutul 59 acelaș Boștină, reușește dublă, acesta trage de la 22 de metri, mingea prinde pământul și îl saltă pe portarul. Olimpia a preluat conducerea, iar în final a obținut o nouă victorie.

”Trebuie să recunosc că prima repriză îmi aparține. Am prevăzut două variante la începutul meciului, din păcate nu am fost inspirat, dar până la urmă ei, în frunte cu Boștină au întors rezultatul și rezultatul contează, cele două goluri pe care le-a marcat Alex și încă trei puncte. Ei joacă,ei sunt pe teren și îi felicit pe băieți pentru jocul făcut”, a declarat antrenorul Olimpiei, Tiberiu Csik.

 Olimpia: Anca – Burlacu(46 Feier), Mureșan, Heil, Iuhas – Gavrilescu, Bic, Villand, Muntean – Bujor (67 Swarckopf), Laso (46 Boștină).

Rezerve: Șuta – R. Rus, Micaș, Boștină, Feier, Onicaș, Scvarzkopf

Antrenor: Tiberiu Csik
FC Caransebeș: Coca – Manea, Dicu, Goșa, Bușu – Ologu, Precup (74 Poiana) – Dârvaru, Artean (74 Negoescu), Suru – Lupu.

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente