luni, decembrie 2, 2024
AcasăLocaleOvidiu Silaghi, propunerea PNL pentru postul de ministru al Transporturilor

Ovidiu Silaghi, propunerea PNL pentru postul de ministru al Transporturilor

ovidiu-silaghiPrim-vicepreședintele PNL Klaus Iohannis a precizat, marți, că Ovidiu Silaghi reprezintă propunerea oficială a partidului pentru postul de ministru al Transporturilor, acesta întrunind marea majoritate a voturilor BPN. Ovidiu Silaghi a declaratcă i se pare „absolut normal” ca președintele Traian Băsescu să se gândească la nominalizarea sa, el arătând că nu crede ca acesta să aibă ceva împotrivă.

Iohannis a precizat, răspunzând unei întrebări, că el a fost cel care l-a propus BPN pe Silaghi pentru ocuparea postului de ministru al Transporturilor, după o discuție prealabilă cu liderul liberalilor, Crin Antonescu.

Prim-vicepreședintele PNL a arătat, totodată, că propunerea referitoate la Silaghi va fi comunicată partenerilor din USL, care o vor comunica mai departe, el arătând că nu va fi convocată o ședință a USL pentru a prezenta rezultatul votului BPN al PNL.

Iohannis a negat, totodată, informațiile apărute în presă referitoare la un schimb de portofolii între PSD și PNL, în urma căruia PNL ar fi cedat Transporturile către PSD pentru Educație sau Apărare.

„Nu au existat astfel de discuții”, a spus Iohannis.

El a precizat că amânarea BPN cu o oră a fost cauzată de dificultatea convocării membrilor acestui for în această perioadă.

„Nu a fost ușor să convocăm BPN și pentru a avea garanția îndeplinirii cvorumlui, am amânat un pic. În final, din 81 de membri au participat 53”, a spus Iohannis.

Silaghi: Nu cred că Băsescu va avea ceva împotriva nominalizării mele la Transporturi

Solicitat să comenteze faptul că Traian Băsescu a spus, potrivit premierului Victor Ponta, că se va gândi până la sfârșitul săptămânii la nominalizarea sa la Transporturi și întrebat dacă este de părere că șeful statului va avea ceva împotrivă, Silaghi a răspuns: „Nu cred să aibă nimic împotrivă și e foarte bine că se gândește, pentru că Ministerul Transporturilor e un minister pilot în Guvern și cea mai mare parte a fondurilor structurale europene sunt gestionate prin acest minister. Mi se pare absolut normal ca președintele României să se gândească bine”.

Silaghi a mai spus că atât el, personal, cât și colegii din PNL au apreciat ca foarte bună prestația fostului ministru Relu Fenechiu în fruntea Ministerului Transporturilor.

El a precizat că a stabilit, în urma unor „discuții lungi” cu Fenechiu, strategia de a continua toate programele începute de acesta.

„Vrem să avem în acest domeniu o continuitate. Cum el a preluat de la mine ministerul, în aceiași termeni și cu aceiași parametri de performanță dorim să continuăm această activitate la Ministerul Transporturilor”, a adăugat Silaghi.

Întrebat despre eventuala sa intenție de a candida la alegerile europarlamentare de anul viitor, Silaghi a precizat că timpul pentru a se gândi la candidatură este suficient.

„Alegerile sunt la anul, pe 25 mai. E timp suficient să mă gândesc și eu, cum face președintele Băsescu”, a spus Silaghi.

Deputatul Ovidiu Silaghi a fost nominalizat, marți, prin vot, de BPN al PNL pentru postul de ministru al Transporturilor.

Ședința BPN al PNL a început la ora 13.00, cu o oră întârziere față de programul anunțar și a fost condusă de către prim-vicepreședintele PNL Klaus Iohannis, alături de vicepremierul Daniel Chițoiu, în condițiile în care liderul liberalilor, Crin Antonescu, este plecat din țară.

Înaintea ședinței, PNL a dat publicității un comunicat de presă în care precizează că decizia de clasare emisă de Curtea de Apel Oradea în cazul promovat de ANI împotriva deputatului Ovidiu Silaghi este definitivă și irevocabilă. De asemenea, PNL amintește și că Ovidiu Silaghi a mai fost ministru al Transporturilor în perioada mai-decembrie 2012.

Președintele Traian Băsescu și premierul Victor Ponta s-au întâlnit, marți, la Palatul Cotroceni, pentru a discuta în principal despre noul acord care poate fi încheiat de România cu FMI, ocazie cu care au abordat și tema unei eventuale numiri a lui Ovidiu Silaghi la Ministerul Transporturilor. Discuția a avut loc după întrevederea șefului statului cu directorul general al Fondului Monetar Internațional (FMI), Christine Lagarde, au declarat agenției MEDIAFAX surse oficiale.

Premierul Victor Ponta și-a exprimat speranța, luni, ca numirea unui nou ministru al Transporturilor să aibă loc „zilele astea”, el precizând că a avut pe această temă o convorbire telefonică cu liderul PNL, Crin Antonescu, și că va face propunerea către șeful statului după o decizie a PNL.

„Sper zilele astea să fie numit un nou ministru. Am vorbit cu domnul Antonescu – am discutat la telefon, nu este în țară. Mai departe, când avem o decizie a PNL, eu trebuie să-i propun președintelui numirea în funcție”, a spus Ponta.

El a arătat că va prelua interimatul la minister, dar a precizat că doar va gira politic activitatea secretarilor de stat. MEDIAFAX

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare