vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MarePapa Francisc ajunge vineri în România

Papa Francisc ajunge vineri în România

Papa Francisc soseşte, vineri, în România, pentru o vizită istorică între 31 mai şi 2 iunie. Călătoria apostolică a papei Francisc în România are loc la 20 de ani după cea efectuată de Sfântul Ioan Paul al II-lea, în 1999, şi se desfăşoară sub genericul „Să mergem împreună”.

Papa Francisc vizitează România în perioada 31 mai – 2 iunie şi va fi prezent la Bucureşti, Iaşi, Blaj şi Şumuleu Ciuc.

Potrivit programului, Sfântul Părinte pleacă de la Roma vineri, 31 mai a.c., la ora 8.10 de pe aeroportul Roma – Fiumicino cu direcţia Bucureşti – Otopeni, unde urmează să ajungă la ora 11.30, fiind întâmpinat de preşedintele Klaus Iohannis. După primirea oficială de la aeroport, Papa Francisc merge la Palatul Prezidenţial Cotroceni pentru ceremonia de bun venit, vizita de curtoazie la preşedintele României şi întâlnirea cu prim-ministrul. La ora 13.00, la Palatul Cotroceni, Pontiful prezintă primul discurs al vizitei în cadrul întâlnirii cu autorităţile, reprezentanţii societăţii civile şi membrii Corpului Diplomatic.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente