vineri, aprilie 19, 2024
AcasăsusPDL alături de copiii nevioași

PDL alături de copiii nevioași

Astăzi, 17 septembrie la sediul PDL Satu Mare a avut loc o conferință de presă în care a fost prezentat acțiunea Femeilor Liberale de a-i sprijini pe cei mai puțin favorizați de soartă, acum la început de an școlar femeile au vizitat copiii din cadrul a trei case de tip familial din județ, cărora le-au oferit: cărți, alimente și rechizite școlare. Este vorba despre Casele de tip familial „Ștefania” din Oar, „Alexandra” din Amați și „Teodora” din Noroieni.

Despre acțiunea intitulată sugestiv „O carte pentru suflet” inițiată de OF PDL Satu Mare au vorbit azi, 17 septembrie, în cadrul unei conferințe de presă președinta Organizației Municipale a PDL Satu Mare, Sanda Nește, respectiv vicepreședintele în cadrul Biroului Permanent Local a PDL Satu Mare, Mihaela Kostin. Acțiunea “O carte pentru suflet” este coordonată de Petruța Gnandt, iar scopul campaniei este de a dona cărți (și nu numai) copiilor care trăiesc în afara familiilor dar și celor din comunitățile mai sărace.

“Vizita noastră a fost benefică, nu neapărat din punct de vedere financiar, al cadourilor, cât mai ales emoțional, copiii fiind foarte bucuroși de prezența noastră, de faptul că nu sunt uitați și cineva se gândește și la ei. În cursul lunii septembrie vom continua acțiunea de donare de cărți și în alte case de tip familial și la biblioteci. Rămâne însă o problemă asigurarea unui adăpost la terminarea studiilor și integrarea acestor copii în câmpul muncii. Mesajul acestor acțiuni dorim să fie promovarea unei atitudini empatice, pozitive, față de acești copii, dar și încurajarea implicării în activități cetățenești, dezvoltarea abilităților pentru adoptarea unei atitudini tolerante, de înțelegere și sprijin pentru cei din jurul nostru”, a declarat Sanda Nește.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente