vineri, aprilie 19, 2024
AcasăsusPrețurile locuințelor au scăzut cu 7% în acest an

Prețurile locuințelor au scăzut cu 7% în acest an

Prețurile locuințelor din România au scăzut cu aproape 7% în primele opt luni, consemnând astfel o reducere mai abruptă față de 2011 și 2012, când a avut loc o încetinire a ritmului în care proprietarii au lăsat la preț, Bucureștiul fiind pe primul loc în topul ieftinirilor.

Conform indicelui Imobiliare.ro, în primele opt luni ale acestui an apartamentele noi și vechi scoase la vânzare în întreaga țară s-au ieftinit cu 6,95%, de la 978 la 910 euro pe metru pătrat util. Spre comparație, în 2012 a fost consemnată o scădere anuală de 1,3%, iar în 2011 declinul a ajuns la 4%.

Deși valabilă la nivel național, în marile orașe există abateri de la tendință. Astfel, în Timișoara sau Constanța pretențiile proprietarilor sunt mai mari decât la începutul anului, în vreme ce la Cluj-Napoca este mai degrabă o stagnare.

„Interesant este însă că, cel puțin în ultima lună, chiar înainte de venirea toamnei, prețurile au revenit pe minus în majoritatea cazurilor – cu o singură excepție (Timișoara, n.r.)”, se arată într-un comunicat al portalului imobiliar.

Capitala se situează pe primul loc în topul reducerilor consemnate de la începutul anului în marile orașe. Apartamentele scoase la vânzare în București s-au ieftinit cu 7,38% în acest interval, de la 1.138 la 1.054 de euro pe metru pătrat util. Valoarea actuală este cu 1,5% mai mică decât cea de la finele lunii iulie 2013. În luna august, apartamentele noi au ajuns la o valoare medie de 1.173 de euro pe metru pătrat, cu 1,8% mai puțin decât în luna precedentă. Scăderea a fost mai puțin accentuată pe segmentul apartamentelor vechi: cu un preț mediu cerut de 1.000 de euro pe metru pătrat, acestea sunt cu 0,6% mai ieftine decât luna trecută.

Prețul mediu cerut pentru apartamentele aflate la vânzare în Satu Mare se situează acum la 814 euro pe metru pătrat, în scădere cu 5,01% față de nivelul de 857 de euro pe metru pătrat înregistrat la începutul lui 2013 și cu 2,4% mai puțin decât în luna precedentă. În august, tendința de scădere a fost resimțită exclusiv pe segmentul apartamentelor vechi, care s-au ieftinit cu 2,7%, de la 822 la 800 de euro pe metru pătrat util. Apartamentele noi, pe de altă parte, au consemnat o creștere de 0,7%, de la 890, la 896 de euro pe metru pătrat util.

La polul opus, Timișoara a înregistrat cel mai mare avans al prețurilor în primele opt luni ale acestui an, de 2,16%, de la 785 la 802 euro pe metru pătrat util. Acest oraș este, totodată, singurul care face excepție de la regula scăderilor de preț consemnate în luna august. Prețul mediu solicitat pentru apartamentele disponibile spre vânzare în Timișoara a crescut cu 1,1%, de la 793 de euro pe metru pătrat în luna iulie. Cea mai mare creștere, de 5,9%, a fost consemnată de unitățile locative nou-construite, care au ajuns să coste 879 de euro pe metru pătrat util, față de 830 de euro pe metru pătrat în luna precedentă. Apartamentele vechi s-au apreciat într-o măsură mult mai mică, respectiv cu 0,1%, ajungând la o medie de 791 de euro pe metru pătrat.

Pe lista scumpirilor se înscrie și Constanța, cu un avans de 1,51% în primele opt luni din 2013 – de la 856 la 869 de euro pe metru pătrat util. În ultima lună însă, prețul mediu cerut de proprietari pentru apartamentele scoase la vânzare în Constanța s-a diminuat cu 0,6% față de luna precedentă. Apartamentele noi din oraș s-au ieftinit cu 1,3%, de la 895 la 883 de euro pe metru pătrat. Proprietarii de locuințe vechi au lăsat 0,5% la preț și cer acum 865 de euro pe metru pătrat.

Și Cluj-Napoca  s-a înscris pe un trend general ascendent al prețurilor în acest an, cu un plus de 0,89% până în august, de la 896, la 904 euro pe metru pătrat. Pe de altă parte, apartamentele aflate la vânzare în Cluj-Napoca s-au ieftinit în ultima lună cu 1%, de la 913 euro pe metru pătrat util. Reduceri de preț au fost consemnate doar de unitățile locative nou-construite, care au ajuns la o valoare medie de 830 de euro pe metru pătrat, cu 4,7% mai puțin față de valoarea valabilă la finele lunii iulie – 871 de euro pe metru pătrat. Pe de altă parte, locuințele vechi au înregistrat o creștere de 1,5%, de la 968 la 983 de euro pe metru pătrat.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente