Pe holul Palatului Administrativ, muncitorii lucrează de zor la realizarea vitraliilor care îl vor reprezenta pe Sfântul Ioan Botezătorul, ele sunt așezate pe fereastra din fața scărilor de la etajul I.
Potrivit celor declarate de președintele Consiliului Județean Satu Mare, Adrian Ștef, luni, 24 iunie, în ziua în care se sărbătorește Sfântul Ioan Botezătorul va fi oficiată o slujbă religioasă după care va avea loc sfințirea vitraliilor. La eveniment va participa arhiereul vicar al Maramureșului și Sătmarului, PS Iustin Sigheteanul dar și fețe bisericești din județ.
Vitraliile sunt realizate de o firmă de la Iași, specializată în asemenea lucrări. Mai trebuie spus că Sfântul Ioan Botezătorul va avea „alături” pe partea dreaptă harta județului Satu Mare iar pe partea stângă harta României