Proiectul de lege care prevede pedepse mai aspre pentru șoferii care conduc sub influența drogurilor va fi discutat săptămâna viitoare în comisiile de specialitate ale Senatului, prima Cameră sesizată. Inițiativa, propusă de PSD și PNL, prevede pedepse cu închisoarea de la 2 la 7 ani, comparativ cu pedepsele actuale de la 1 la 5 ani din Codul penal. În acest context, marți a avut loc o dezbatere în Parlament pentru a găsi cele mai bune soluții de combatere a acestui fenomen.
Corespondentul RRA, Alina Stănuță, a oferit detalii: „Vicepreședintele Senatului, social-democratul Robert Cazanciuc, a subliniat că parlamentarii și specialiștii au obligația de a identifica soluții pentru combaterea acestui fenomen.”
Robert Cazanciuc: ”Cred că toți suntem de acord că nicio persoană care a consumat droguri nu are voie să se urce la volan. Inițiatorii acestui proiect nu și-au propus să aresteze nurofenul. Dacă cineva avea asemenea așteptări, cred că o să-i dezamăgim. Nu arestarea nurofenului este scopul acestei legi.”
Și deputata PNL Alina Gorghiu atrăgea atenția că fenomenul drogurilor este în creștere.
Alina Gorghiu: ”În 2007 am avut două cazuri, iar în cursul anului 2023 au fost constatate 3.700 de infracțiuni la regimul conducerii unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive.”
Din opoziție, senatorul SOS România, chestorul Senatului Ninel Peia susține că orice șofer care a consumat substanțe psihoactive trebuie pedepsit.
Ninel Peia: ”Fără măsuri coercitive, nu vom opri traficul de droguri. O să repun în dezbatere publică acest proiect de lege, de interzicere a consumului de droguri, și sper să am și sprijinul dumneavoastră; dumneavoastră aveți sprijinul meu și al colegilor mei. Trebuie să tăiem odată răul de la rădăcină.”