AcasăEducatie&CulturaPerformanță istorică pentru România la Campionatul Mondial de Robotică FIRST din Houston

Performanță istorică pentru România la Campionatul Mondial de Robotică FIRST din Houston

Echipele de robotică din România au reușit o performanță fără precedent la Campionatul Mondial FIRST de la Houston, unde finala a fost disputată exclusiv între două echipe românești, iar țara noastră a câștigat pentru a treia oară titlul mondial, transmite Mediafax.
Potrivit organizației Nație prin Educație, România a dominat competiția din acest an, una dintre cele mai importante din lume pentru liceeni pasionați de robotică. Velocity din Brăila a câștigat trofeul, după o finală cu Heart of Robots din Buzău. Pe locurile trei și patru s-au clasat alte două echipe românești: Quantum Robotics (București) și AiCitizens (Focșani).

Reprezentanții ONG-ului subliniază că această reușită este rezultatul a zece ani de investiții în educația STEM și în dezvoltarea unei comunități puternice de tineri inovatori.
Președintele României, Nicușor Dan, a felicitat delegația română, afirmând că „România e mândră de voi”. Șeful statului a amintit că i-a întâlnit pe unii dintre elevi în aprilie, în tabăra de pregătire de la Universitatea de Vest din Timișoara, unde l-au impresionat prin energie și creativitate.

Topul mondial FIRST Tech Challenge 2026:

  • Locul 1: Velocity – Liceul „Gheorghe Munteanu Murgoci”, Brăila
  • Locul 2: Heart of Robots – Colegiul Național „B. P. Hasdeu”, Buzău
  • Locul 3: Quantum Robotics – Liceul Internațional de Informatică, București
  • Locul 4: AiCitizens – Colegiul Național „Al. I. Cuza”, Focșani
- Advertisment -spot_img

Cele mai populare