Parafrazândul-l pe Sfântul Ioan Gură de Aur, putem spune cu certitudine că beția și drogurile sunt “icoane ale morții”.
Doi dintre factorii cei mai dăunători sănătății omului sunt băutura consumată în exces și drogurile. Acestea contribuie nu numai la slăbirea sa fizică, ci și morală, întrucât macină încet-încet integritatea psiho-fizică a persoanei, transformându-o într-o ființă respingătoare, care nu se sfiiește să rostească vorbe indecente și injurioase, dedându-se la acte degradante.
“Nimeni nu este atât de iubit de către diavolul, ca cel ce petrece în beție, pentru că nimeni nu-i împlinește astfel voia ca un bețiv”, afirmase Sfântul Tihon Zadonschi. De asemenea, Socrate spunea că nimic nu este mai primejdios și mai vătămător pentru stomac, creier și puterea de viață, decât a mânca și a bea peste ceea ce e necesar. Aceleași cuvinte le putem spune și despre droguri. Drogurile, consumate sistematic, creează dependență și știm toți cât este de greu să te smulgi din ghearele ucigătoare ale acestora. Cert este faptul că, dacă ai început să consumi droguri și nu te oprești la timp, finalul este moartea. Însă, până la moarte treci prin chinuri teribile, care te macină, te depersonalizează, te izolează de familie, de prieteni, de cei dragi. Mintea ta este preocupată doar de gândul: “cum să procedez pentru a face rost de următoarea doză?” De aceea, dragii mei, ar fi bine să nu fiți nici măcar curioși de gustul pe care îl au drogurile. Mai bine să nu încercați niciodată niciun drog, decât să ajungeți să luptați pentru a scăpa de el, pierzând ani buni din viață.
Consecințele acestor patimi oribile
Beția și drogurile sunt nefaste, răsfrângându-se și asupra familiei din care provin cei care au căzut în mrejele lor, aducând nefericire, sărăcie, mizerie și rușine. Băutura și drogurile alimentează, în majoritatea cazurilor, comportamentul violent al tinerilor la școală și în societate, al soților în cadrul familiei, curvia și preacurvia, creând o atmosferă apăsătoare, tensionată și incertă, al cărei sfârșit e chiar divorțul sau sinuciderea. În Sfânta Scriptură citim: “Vai de cei ce dis-de-dimineață aleargă după băuturi îmbătătoare; vai de cei ce până târziu seara se înfierbântă cu vin!” (Isaia V; 11) Sau: “Nu vă îmbătați de vin, în care este pierzare, ci vă umpleți de Duhul” (Efeseni V; 18), pentru că “bețivii nu vor moșteni împărăția lui Dumnezeu” (I Corinteni VI; 10). De aceea, să ne ferim a fi “printre cei ce se îmbată… căci bețivul” sărăcește (Pilde XXIII; 20-21) și să luăm aminte la noi înșine, ca nu cumva “să se îngreuieze inimile noastre de mâncare și băutură” (Luca XXI; 34). Situația este aceeași și în cazul drogurilor.
Un fapt dureros e că aceste patimi subjugă un număr tot mai mare de tineri, care parcă nu conștientizează urmările lor. Alcoolul și drogurile, prin efectele euforice pe care le produc, au devenit sinonimul distracției și al petrecerilor, conferind consumatorilor tineri o alură de maturitate. Aceștia uită, însă, că băutura peste măsură și drogurile îi îmbătrânesc înainte de vreme, le răpesc farmecul natural și prospețimea tinereții, îi îmbrâncesc spre prăpastia pierzării și le întristează părinții care și-au pus mari speranțe în ei. Ca atare, să luptăm cu toată puterea împotriva acestor fenomene negative care tind să cuprindă în mod amenințător societatea contemporană. Să îi sprijim pe cei care au căzut pradă tentațiilor și să îi ajutăm să revină pe linia de plutire, readucând speranța în viața lor și redându-le dorința de a trăi frumos. Nu omul căzut în păcat trebuie condamnat, ci patima căreia s-a subjugat de bunăvoie.
O parabolă povestește că, mergând pe stradă, un om dedat beției, întrebă un trecător din apropierea sa: “Unde duce drumul acesta pe care merg eu?” Trecătorul i-a răspuns cu promptitudine: “Drumul pe care mergi duce la spital, închisoare și cimitir”. Cu adevărat, traseul beției (al dependenței de droguri) este catastrofal, deoarece se atentează la bunul prin excelență, care este viața. Viața este cel mai mare bun al omului și temelia tuturor celorlalte bunuri de care se poate învrednici un om pe pământ, scria Pr. prof. Ion Bunea. Ea ne-a fost dăruită să o îmbogățim prin virtute, nu să o trăim la întâmplare. Suntem înzestrați de Dumnezeu cu libertate, dar ce păcat că noi o transformăm în robie, lăsându-ne pradă beției, drogurilor și, implicit, diavolului! Sfântul Vasile cel Mare zice: “Fumul alungă albinele, iar băutura fără măsură (și drogurile) alungă darurile duhovnicești”.
Biserica nu condamnă vinul ca “rod al viței” și prilej de bucurie curată
El veselind inima omului (Psalmi 103; 16), ci înfierează patima beției, precum am subliniat mai sus. Însuși Mântuitorul Iisus Hristos Se aseamănă pe Sine cu vița și pe noi cu mlădițele (Ioan cap. XV). El participă la nunta din Cana Galileii, unde preface apa în vin, consfințind astfel bucuria curată ca un dar primit din mâna Sa (Ioan cap. II). Apoi, instituie Sfânta Euharistie sub forma pâinii și a vinului (Matei XXVI; 26-29).
Având în vedere ravagiile mari pe care le produc beția și consumul de droguri, săpând la temelia societății umane, Biserica, asemenea unei mame bune, își povățuiește credincioșii pe calea cumpătării și a viețuirii în conformitate cu legile date de Dumnezeu, punându-le la inimă cuvintele Sfântului Apostol Pavel: “Ori de mâncați, ori de beți, ori altceva de faceți, toate spre slava lui Dumnezeu să le faceți” (I Corinteni X; 31) și îndemnul Sfântului Ioan Gură de Aur: “Nu disprețuiți vinul, disprețuiți beția!… Vinul este de la Dumnezeu, beția este de la diavol”. Totodată, una dintre recomandările Bisericii constă în citirea cu evlavie, pocăință și dorință sinceră de îndreptare a Acatistului Maicii Domnului “Potirul nesecat”.
Stă în puterea noastră să ne eliberăm de beție și droguri, care ne cauzează atâtea neajunsuri și să viețuim cuviincios, împlinind voia și poruncile divine, spre slava lui Dumnezeu, spre sănătatea trupurilor și spre mântuirea sufletelor noastre.
Preot dr. Cristian Boloș
