duminică, mai 5, 2024
AcasăLocaleNationalePersonalul de pe ambulanțe vor beneficia de pensii speciale

Personalul de pe ambulanțe vor beneficia de pensii speciale

ambulanta-fetita-tibana-moarta-miruna-un-an

Senatul a adoptat miercuri un proiect de lege prin care se reglementează statutul personalului din serviciile de ambulanță, aceștia beneficiind de pensii speciale de 80% din media salariilor brute, inclusiv sporuri din ultimele 12 luni.

Pensia reprezintă 80% din baza de calcul reprezentată de media salariilor de bază brute lunare realizate, inclusiv sporurile legale din ultimele 12 luni.

Persoanalul de pe ambulanțe beneficiază de pensie specială de serviciu după activitate în domeniu de cel puțin 20 de ani sau la vârsta de 57 de ani, însă poate fi menținut în serviciu până la 60 de ani.

„De pensia specială de serviciu poate beneficia și personalul profesionist operativ de intervenție care îndeplinește condiția de vârstă de 57 de ani, dar cu o vechime în activitatea operativă cuprinsă între 15-20 de ani. În acest caz, cuantumul pensiei va fi micșorat cu 1% din baza de calcul prevăzută la art. 19, pentru fiecare an care lipsește din vechimea stabilită”, mai arată legea.

Personalul profesionist operativ de intervenție care la data împlinirii vârstei de 57 de ani nu îndeplinește condițiile de vechime pentru acordarea pensiei speciale de serviciu beneficiază de pensie la data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârsta standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare.

Proiectul de lege, adoptat cu 45 de voturi „pentru” și 20 „împotrivă”, mai prevede că personalul operativ de intervenție din cadrul serviciilor de ambulanță județene și serviciul de ambulanță București-Ilfov este persoanl contractual, poartă uniformă specifică și exercită atribuții stabilite de lege pentru aceste unități strategice, face parte din sistemul național de asistență publică integrată de urgență.

Persoanlul este format din medici, asistenți medicali, ambulanțieri/șoferi autosanitară și operatori registratori de urgență care dețin specialitățile și pregătirea cerute de lege. Statutul special este ocnferit de obligațiile, riscurile deosebite și intervenția contra-cornometru în salvarea de vieți.

De asemenea, proiectul prevede că persoanalul din serviciile de ambulanță răspunde disciplinar, civil și penal, pentru felul în care își execută atribuțiile de serviciu și beneficiază de drepturi compensatorii acordate pentru condițiile speciale și riscurile pe care le implică exercitarea profesiilor.

Proiectul de lege mai prevede că personalul de pe ambulanțe trebuie să participe cel puțin o dată pe lună la simulări de accidente colective, calamități și dezastre, concursuri între echipaje, iar activitatea și conduita acestora sunt evaluate o dată pe an.

Personalul de pe ambulanțe poate să refuze plecare în misiune dacă constată nereguli la ambulanțe, starea sau pregătirea necorespunzătoare a membrilor echipajului, lipsa medicației minime obligatorii, lipsa materialelor de protecție sau orice nereguli care ar putea pune în pericol siguranța misiunii.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente