vineri, aprilie 19, 2024
AcasăreportajePescarul care a prins peştele uriaş,premiat de AJVPS

Pescarul care a prins peştele uriaş,premiat de AJVPS

Pescarul care a prins peştele uriaş de peste doi metri lungime şi l-a eliberat înapoi în Someş va fi premiat de Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor (AJVPS) Satu Mare.

Directorul AJVPS Satu Mare, Daniel Dragoş, a declarat că îl invită pe pescar, alături de persoana care l-a însoţit la pescuit, la sediul instituţiei pentru a le aviza în mod gratuit carnetele de pescari, pentru ca gestul său de a elibera somnul să nu treacă neobservat.

“Invităm pe această cale pescarul care a capturat superbul exemplar de somn, la sediul nostru, pentru a-i viza gratuit permisul de pescuit pentru anul 2021. De asemenea, vom fi mândri să eliberăm în condiții de gratuitate, permisul de pescuit pentru anul 2021 și tânărului pescar care a cerut eliberarea peștelui. Se dovedește încă o dată, de parcă mai era nevoie, că natura, cu toate fațetele ei, este iubită și respectată de cei care o cunosc și își petrec timp în mijlocul ei”, a declarat Daniel Dragoş.

Taxa pentru avizarea unui carnet a fost în acest an de 120 de lei.

Amintim că un pește uriaș de peste doi metri lungime și o greutate de 50 kg a fost capturat pe râul Someș zilele trecute de către un pescar sătmărean.

Pescarul a reușit să prindă ”monstrul” în zona localității Potău. ”Lupta” a durat circa 20-25 de minute. Este vorba despre un somn de peste doi metri lungime care are o greutate de circa 50 de kilograme.

După ce a realizat fotografii și filmări cu peștele gigant, pescarul a eliberat somnul înapoi în râul Someș.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente