vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MarePeste 1000 de amenzi în cadrul acțiunii Blocada

Peste 1000 de amenzi în cadrul acțiunii Blocada

În perioada 3-5 septembrie a.c., în județul Satu Mare  și în celelalte județele limitrofe frontierei cu statele non-UE,se desfășoară acțiunea „Blocada” în cadrul căreia  polițiști de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, investigare a fraudelor, poliție transporturi, operațiuni speciale, criminalitate organizată, acțiuni speciale, precum și arme, explozivi și substanțe periculoase ale sunt la datorie, pentru menținerea unui climat de liniște publică.

În ultimele 2 zile pe raza județului Satu Mare au fost  constatate 36 de infracțiuni  și s-au aplicat peste 1.000 de sancțiuni contravenționale, iar  ca măsuri complementare, au fost confiscate aproximativ 27.000 de țigări , 11 de arme  și 40 de bucăți muniție.

Din cele 36 de infracțiuni constatate , 10 sunt de natură judiciară, 13 de natură economico-financiare, 9 la regimul armelor și munițiilor, 3 la regimul circulației rutiere, de asemenea au fost instituite 53 de filtre rutiere pe raza județului.

Polițiștii au intervenit și au aplicat 109 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea normelor privind ordinea și liniștea publică prevăzute de Legea 61/1991, 47 de sancțiuni prevăzute de Legea 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite și 920 ca urmare a încălcării normelor O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice (dintre care 6 pentru consum de alcool și 313 pentru încălcarea regimului legal de viteză). Totodată, au fost reținute 18 de permise de conducere și retrase 11 certificate de înmatriculare.

În activităților desfășurate în cadrul acțiunii „Blocada” alături de polițiștii rutieri sătmăreni au participat și 10 polițiști din cadrul Serviciului Rutier Bihor.

 În continuare vom descrie câteva cazuri concrete constatate în cadrul acțiunilor întreprinse:

 În urma activităților desfășurate polițiștii din Tășnad au identificat o femeie în vârstă de 44 de ani  în timp ce oferea spre vânzare și a comercializare de la domiciliul său  un număr de 22 (douăzeci și două) pachete de țigări a câte 20 fire fiecare, marca JIN-LING care aveau aplicate timbru duty-free only.

Polițiștii Serviciului de Investigarea Fraudelor au depistat pe Mihaly F. ,  de 36 de ani, în Piața de Alimente „Someș” din municipiul Satu Mare având asupra sa cantitatea de 800 fire țigarete de proveniență Ucraina. De asemenea oamenii legii au depistat un bărbat din Odoreu, care deținea și comercializa  în incinta unui local cantitatea de 1640 țigarete de proveniență Ucraina.

La data de 04.09.2014 la ora 10.20, polițiștii Biroului de Investigații Criminale l-au depistat pe numitul Gheorghe L., de 43 de ani, în incinta Piața de alimente nr. 1 Satu Mare în timp ce deținea si comercializa 359 pachete țigări de proveniență duty free și Ucraina.

 Întreaga cantitate de țigarete descoperită a fost ridicată în vederea confiscării . iar persoanele implicate sunt cercetate în stare de libertate.

În cauze se efectuează cercetări  sub aspectul săvârșirii fapte  asimilate infracțiunii de contrabandă  faptă prevăzută și pedepsită de art. 270, alin. 3, din Legea nr. 86/2006, modificată prin O.U.G nr. 54/2010.

Tot polițiștii de investigarea fraudelor împreună cu polițiștii rutieri din Livada au identificat în trafic, pe raza localității Drăgușeni, județul Satu Mare,un bărbat din Turț, în vârstă de 49 de ani, în timp ce transporta cantitatea de 420 litri, lichid de culoare transparentă cu miros de alcool. Întreaga cantitate a fost ridicată în vederea expertizării. Susnumitul este cercetat în stare de libertate.

Oamenii legii efectuând verificări  pentru săvârșirea infracțiunii de deținere în afara antrepozitului fiscal de alcool peste limita legală.

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme  Explozivi și Substanțe Periculoase au identificat pe Ioan P.  de 55 ani, care nu a depus la un armurier autorizat armele și muniția pe care le deținea în mod legal, în termenul de 10 zile de la data expirării valabilității permisului de port armă , permis de armă care era expirat de la data de 13.10.2013. În cauză s-a ridicat un pistol cu proiectile de cauciuc marca Walther,  cantitatea de 8 bucăți proiectile cu bile de cauciuc .

Și un sătmărean , în vârstă de 45 de ani , nu ar fi  depus la un armurier autorizat armele și muniția pe care le deținea în mod legal, în termenul de 10 zile de la data expirării valabilității permisului de port armă , permis de armă care a expirat la data de 15.09.2013. În acest caz  s-a ridicat un pistol cu aer comprimat marca Smith ,cal.4,5 mm  și o pușcă cu aer comprimat marca Narconia , cal.5,5 mm și totodată.

Un bărbat  din localitatea Dobra a fost  identificat de către polițiști că nu ar fi depus la un armurier autorizat armele și muniția pe care le deținea în mod legal, în termenul de 10 zile de la data expirării valabilității permisului de port armă . Și în acest caz s-a ridicat în vederea expertizării o pușcă cu aer comprimat , marca Gamo 610 , cal.5,5 .

Un alt caz este cel al unui localnic din Doba, Nicolae S., care de asemenea nu ar fi depus la un armurier autorizat armele și muniția pe care le deținea în mod legal, în termenul de 10 zile de la data expirării valabilității permisului de port armă . Și de la acesta s-au ridicat o pușcă cu aer comprimat , marca Gamo , cal.6,35 mm  și o pușcă cu aer comprimat marca Gamo , cal.5,5 mm.

 În toate cazurile amintite s-a dispus anularea dreptului de deținere , port și folosire arme și muniții și se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii  de nedepunerea armei și a muniției la un armurier  autorizat în termenul de 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de arma, faptă prevăzută și pedepsită  de art. 342, al.6, din Codul Penal

 Polițiștii Postului de Poliție Cămârzana au identificat în trafic pe DJ109K , pe raza localității pe Teodor P. care conducea un ATV. În urma controlului efectuat s-a stabilit faptul că bărbatul nu poseda permis de conducere de nici o categorie și ATV-ul nu era înmatriculat. Acum oamenii legii fac cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat și fără a poseda permis de conducere.

Ieri polițiștii Secției 3 Satu Mare au identificat pe raza localității Botiz, pe DN19, pe Zoltan V., care conducea autoturismul marca Volvo. În urma verificărilor efectuate s-a constatat că autoturismul avea montate plăcuțe cu număr de circulație provizoriu a căror valabilitate era expirată.

Și în acest caz se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.

Polițiștii Serviciului Rutier au depistat în trafic , pe strada Botizului din municipiu , un sătmărean, în vârstă de 41 de ani, care conducea autoturismul marca Dacia. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o concentrație de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat. I-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică peste limita legală.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente