joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MarePeste 200 de jandarmi vor asigura ordinea publică de sărbători

Peste 200 de jandarmi vor asigura ordinea publică de sărbători

În perioada 24-28 decembrie, peste 200 de jandarmi vor executa misiuni de asigurarea și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică atât în municipiul Satu Mare, cât și în localitățile Carei, Negrești-Oaș, Tășnad, Beltiug și în zona de competență a acestora.

Pentru ca sărbătorile Crăciunului să se desfășoare în condiții de siguranță, patrulele Jandarmeriei vor fi prezente în mijlocul cetățenilor 24 de ore din 24, prin misiunile executate urmărindu-se soluționarea în mod operativ a sesizărilor primite de la aceștia.

Echipajele de jandarmi vor acționa cu preponderență pentru prevenirea apariției unor incidente sau stări tensionate, dar și pentru depistarea persoanelor care săvârșesc fapte contravenționale sau penale, în vederea asigurării unui climat optim de ordine și siguranță pentru cetățeni. Patrulele de ordine și siguranță publică vor fi prezente atît în mediul urban cât și în mediul rural asigurând liniștea cetățenilor pe parcursul sărbătorilor specifice trecerii dintre ani.

Cu acest prilej, Jandarmeria recomandă cetățenilor să fie atenți la bunurile și obiectele personale (genți, poșete, bagaje etc.), să își asigure încuietorile portierelor la autoturisme, să nu poarte obiecte de valoare care pot atrage atenția persoanelor cu intenții dubioase și sfătuiește cetățenii care vor participa la aceste manifestări: să respecte regulile stabilite de organizatori; să evite consumul excesiv de alcool, întrucât acesta este factorul favorizant și declanșator al multor fapte de natură contravențională sau penală; să nu depășească limitele decenței socio-morale în manifestările comportamentale; să acorde sprijin forțelor de ordine pentru îndeplinirea sarcinilor de menținere a ordinii publice și să țină cont că manifestările obscene contrar bunelor moravuri sunt sancționate de lege.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente