joi, mai 2, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MarePeste 25 de milioane de euro pentru Barajul Călinești

Peste 25 de milioane de euro pentru Barajul Călinești

Ministrul Apelor și Pădurilor, Ion Deneș, și-a prezentat, bilanțul la șase luni de mandat. Ministrul de resort susţine că obiectivele sale din programul de guvernare sunt fie îndeplinite, fie în curs de îndeplinire. Între proiectele în curs de implementare se află și barajul de la Călinești.

Conform datelor prezentate de ministrul Ion Deneș, din totalul lucrărilor, 32,26 kilometri au fost amenajări de albie, 27,72 km consolidări de mal şi 27,79 km diguri, iar sursele de finanţare au survenit din bugetul de stat, credite rambursabile BERD şi din fonduri proprii Administraţia Naţională “Apele Române” (ANAR). Programul de reducere a riscului la inundaţii a continuat în 2018, iar în primul semestru al anului s-au finalizat aproape 90 de kilometri de amenajări de albie, consolidări de mal şi diguri.

Pentru reducerea efectelor și a pagubelor asupra populației cauzate de fenomenele naturale asociate principalelor riscuri accentuate de schimbările climatice au fost propuse pentru finanțare 49 proiecte de investiții, dar la prima evaluare au fost selectate 13.

În prezent, ele se află în procedura de achiziție a consultanței în vederea întocmirii studiilor de fezabilitate și a documentației, pentru aprobarea cererilor de finanțare. Acestea sunt:

  • ABA Someș-Tisa

– Mărirea gradului de siguranță a acumulării Colibița și amenajarea râului Bistrița, aval de acumulare, județul Bistrița-Năsăud, în valoare de 22.766.000 euro, fără TVA;

– Creșterea capacității de atenuare a Acumulării Călinești și de tranzitare a debitelor de viitură până la frontiera cu Republica Ungară, județul Satu Mare, în valoare de 28.215.000 euro, fără TVA.

Pentru perioada următoare, Ioan Deneş a precizat că se afla în procedură de achiziţie pentru ANAR a unei instalaţii de foraj pentru piezometre şi pentru extinderea reţelei de monitorizare a apelor subterane, se află în procedură de licitaţie contractarea realizării Reţelei naţionale de transfer de cunoştinţe şi asigurarea de sprijin pentru demonstraţii desfăşurate în cadrul fermelor, pentru a îmbunătăţi respectarea, adoptarea şi controlul codului de bune practici agricole pentru a reduce poluarea cu nutrienţi (2,4 milioane de euro) şi se află în procedură de licitaţie contractarea serviciilor de consultanţă pentru reactualizarea Codului de bune practici agricole şi a Programelor de acţiune pentru reducerea poluării cu nitraţi (100.000 de euro).

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente