luni, mai 6, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MarePeste 800 de locuri de muncă în Spania

Peste 800 de locuri de muncă în Spania

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă de Muncă Satu Mare prin serviciul de ocupare EURES România oferă 800 locuri de muncă vacante în Spania – firma SUREXPORT (400 de femei și 200 de cupluri) pentru munca sezonieră în agricultură (sunt solicitate persoane apte pentru munca câmpului, vârsta 18-50 ani), pentru recoltarea căpșunilor, Campania 2018 (nu se solicită experiență)

Durata contractului de muncă este de aproximativ 3 luni, data estimată de angajare este 15 februarie 2018. Timpul de lucru este de 6,5 ore pe zi/39 ore pe săptămână împărțite în 6 zile,ziua a 7 este de odihnă care poate să nu coincidă cu duminica. Programul de lucru începe la primele ore ale dimineții.

Salariul oferit este de 40,43 euro brut/zi, conform Convenției colective aplicabile plătibil la două săptămâni prin transfer bancar. Contribuțiile datorate sunt de 2% impozit pe venit și 113 euro asigurare socială.

Cazarea este asigurată de angajator, iar muncitorul trebuie să plătească 1,6 euro/zi pentru cheltuieli. Muncitorul plătește primul transport de venire, iar firma plătește întoarcerea, cu condiția ca muncitorul să folosească mijlocul de transport oferit de firmă. Prețul primului drum se va recupera din primele salarii.

Dosarul pentru înregistrarea în baza de date va conține următoarele acte: cerere tip (se completează la sediul agenției), copie act de identitate, adeverință medicală – apt de muncă -.

Persoanele care doresc să aplice pentru unul din aceste locuri de muncă trebuie să se adreseze consilierului EURES Călin Mădălina din cadrul AJOFM Satu Mare, strada Ion Ghica nr.36 telefon 0261/770237.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente