Grupurile parlamentare ale PNL și USR au solicitat oficial conducerii Camerei Deputaților renunțarea la votul online și revenirea la prezența fizică în plen și comisii. Cererea a fost depusă în Biroul permanent al Camerei.
Raluca Turcan a explicat că votul online a fost introdus în pandemie și menținut ulterior pentru finalizarea reformelor din PNRR, însă „pandemia s-a încheiat, PNRR s-a încheiat”, astfel că nu mai există motive pentru continuarea acestui sistem.
Potrivit acesteia, Parlamentul nu poate funcționa ca „work from home”, iar dezbaterea parlamentară presupune prezență, argumente și implicare directă. Turcan a afirmat că activitatea legislativă s-a degradat din cauza votului online, iar mulți parlamentari participă doar prin intermediul tabletelor, fără a fi prezenți în instituție.
PNL și USR cer nu doar eliminarea votului online, ci și desfășurarea comisiilor exclusiv cu prezență fizică, precum și interzicerea comisiilor simultane, pentru a permite parlamentarilor să participe efectiv la dezbateri.
Turcan a subliniat că în democrațiile consolidate votul online nu mai este acceptat și că Parlamentul trebuie să revină la „muncă reală”, nu la activitate redusă la „ridicarea mâinii, un vot și un filmuleț pe TikTok”.


