sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MarePoeții sătmăreni apreciați la Bistrița

Poeții sătmăreni apreciați la Bistrița

bistrita

În cadrul celei de-a XI-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru și Literatură ”Liviu Rebreanu”, care a avut loc la Bistrița în perioada 26 noiembrie – 29 noiembrie 2015, s-a lansat antologia “Conexiuni” care cuprinde și poeziile sătmărenilor: Felician Pop, Robert Laszlo și Aurel Pop.
Antologia ”Conexiuni” coordonată de către directorul Centrului Cultural Municipal ”George Coșbuc” Bistrița, Dorel Cosma și scriitoarea Elena M. Cîmpan, mentorul cenaclului ”Conexiuni”, cuprinde un număr de 28 de autori bistrițeni cât și foști oaspeți din țară ai Cenaclului bistrițean.
Robert Laszlo, managerul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradițioanale Satu Mare a prezentat oferta culturală a județului nostru, cât și cele două reviste ale instituției, ”Citadela” și ”Confluențe”, menționând faptul că la începutul lunii decembrie se va dezveli bustul lui Dariu Pop, bistrițean de origine, în cadrul manifestărilor dedicate personalităților locale desfășurate sub genericul de ”Medalioane Culturale”.
Pe lângă scriitorii din întreaga țară, la eveniment au participat și creatori din Israel, Franța și China.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente