joi, mai 2, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MarePoliția ne informează

Poliția ne informează

politia satu mare

Scos din minți de praful lăsat de un camion care a trecut pe strada sa, un tânăr din Gherța Mică a găsit o metodă originară pentru „a-l învăța minte” pe șofer să circule mai cu băgare de seamă. Omul a pus mâna pe un târnăcop și a început să lovească mașina care l-a supărat.

Incidentul care a avut loc miercuri (26 august) după-amiază, pe raza localității Gherța Mică este rupt parcă din filmele horror. Din cercetările efectuate, a rezultat faptul că un tânăr, în vârstă de 29 de ani, a lovit cu un târnăcop, un camion care a trecut pe strada pe care acesta locuiește, lăsând în urma lui praf.

În urma incidentului a rezultat distrugerea unor părți componente ale camionului.

Polițiștii au deschis în acest caz un dosar penal și efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de distrugere.

A urcat beat la volan și a făcut praf două căruțe

Un bătrân de 75 de ani a ajuns în atenția polițiștilor după ce a intrat cu mașina pe care o conducea în două căruțe. Accidentul a avut loc miercuri, 26 august, în jurul orei 22.10, pe DN 1F, între localitățile Ghenci și Carei. Șoferul era sub influența băuturilor alcoolice.

Din fericire, în urma impactului au rezultat doar pagube materiale.

La fața locului oamenii legii au stabilit că un pensionar, în vârstă de 75 de ani, aflat la volanul unui Renault, a intrat în coliziune cu două căruțe care circulau în fața. Cele două căruțe nu erau echipate corespunzător pentru a putea circula pe drumurile publice, pe timpul nopții.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o concentrație de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Bărbatul este cercetat pentru că a urcat la volan, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.

 

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente