duminică, mai 5, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MarePoliția ne informează !

Poliția ne informează !

politia satu mare

Doi minori în varstă de 11 și 12 ani au sustras bani din sertarul unui magazin.
In data de 11 iulie 2016, în jurul orelor 13,15, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Satu Mare, au fost sesizați prin SNUAU 112, de către o femeie, în vârstă de 44 de ani, din Lazuri, despre faptul că, în ziua precedentă, doi minori din localitate, au sustras suma de 294 lei dintr-un sertar al unui magazinului unde aceasta este administrator.
In cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Ieri, 11.07.2016, în jurul orele 14,10, în localiattea Botiz a avut loc un eveniment rutier.
Astfel, conducătorul auto M. T., de 28 ani, din Satu Mare, a sesizat poliția prin apel de urgență 112, despre faptul că în timp ce conducea un autoturism pe strada Mioriței, din Botiz, la intersecție cu strada Șirul Mic, a fost acroșat de un autoturism Ford al cărui conducător intenționa să se sustragă de la obligațiilor legale. Polițiștii sosiți la fața locului au stabilit faptul că numitul C. M., de 39 ani, din Botiz, în timp ce conducea autoturismul, a efectuat o manevră de întoarcere acroșând ușor autoturismul condus de tânărul de 28 ani. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, iar în cazul șoferului de 39 ani aparatul a aratat o concentrație de 1,28 mg/l, alcool pur în aerul expirat motiv pentru care acesta a fost condus la UPU Satu Mare unde i-au fost recoltate probe biologice.
În cauză s-a înregistrat dosarul penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art 336 alin. 1 Cod Penal.

In cadrul acțiunilor desfășurate de polițiștii sătmăreni în vederea diminuării riscului rutier și impunerii respectării regimului legal de viteză maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus au fost aplicate 158 sancțiuni contravenționale în valoare de 15.687 lei .

În vederea menținerii unui climat de ordine și siguranță publică, lucrătorii Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au aplicat 12 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 3.000 lei.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente