sâmbătă, mai 4, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MarePolițist sătmărean campion la înot

Polițist sătmărean campion la înot

În perioada 11 – 14 iulie 2017, a avut loc etapa finală a Campionatului de Înot al Ministerului Afacerilor Interne, eveniment ce s-a desfășurat în municipiul Bacău. Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare a fost reprezentat la această competiție de un agent din cadrul Postului de Poliție Comunal Certeze. Polițistul a concurat atât la proba de concurs individuală: 200 m liber cât și la proba ștafetă 4x50m liber alături de trei colegi din alte inspectorate, iar cum era de așteptat, acesta s-a întors încununat de succes.
Astfel, agentul de poliție David Remus-Florin a ocupat locul I la ambele probe de concurs.
La manifestare au fost prezenți 72 de reprezentanți din cadrul tuturor structurilor ministerului.
Polițistul sătmărean David Remus-Florin, are 28 de ani și își desfășoară activitatea profesională în cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare, la Secția de Poliție Rurală Negrești Oaș,
L-am putea descrie ca pe un polițist model care în timpul liber practică diferite sporturi printre care și înotul. Fiind de copil o fire foarte activă, părinții l-au dus pentru prima dată la bazinul de înot la vârsta de 6 ani. Foarte receptiv, a reușit în scurt timp să invațe primele procedee ale acestui sport, iar în scurt timp a participat la concursuri.

Acest sport i-a adus de-a lungul timpului pe lângă satisfacții și peste 300 de medalii obținute la competiții naționale si internaționale.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente