luni, mai 6, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MarePompierii sătmăreni au fost foarte solicitați

Pompierii sătmăreni au fost foarte solicitați

1. Primul incendiu, produs în data de 24.03. a.c., în Beltiug a afectat aproximativ 2,5 ha plantație regenerare naturală și circa 10 ha de vegetație uscată, astfel că a fost necesară intervenția pompierilor din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare, care au intervenit pentru localizarea și lichidarea focului în colaborare cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Beltiug, respectiv cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Socond.
Cauza probabilă a incendiului: folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera un incendiu.
2. În cursul acestei nopți, 27.03 a.c., în jurul orei 00:34 pompierii sătmăreni împreună cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Ardud au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la acoperișul unei case de locuit din localitatea Ardud.
Forțele de intervenție au localizat și lichidat incendiul cu promptitudine, împiedicând astfel propagarea acestuia.
Cercetările efectuate la fața locului au indicat faptul că evenimentul a fost, cel mai probabil, provocat de coșul de fum amplasat necorespunzător ori neprotejat termic față de materialele combustibile din jurul acestuia.
Ca urmare a producerii evenimentului au ars: materialul lemons din structura acoperișului, tavanul din scândură pe o suprafață aproximativă de 100 m2 și s-au degradat elemente de mobilier situate în bucătăria imobilului.

Compartiment Informare și Relatii Publice

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente