joi, aprilie 25, 2024
AcasăsusPonta: Băsescu ar fi trebuit să își ceară scuze și să anuleze...

Ponta: Băsescu ar fi trebuit să își ceară scuze și să anuleze întâlnirea cu Viktor Orban

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, la Rovinari, că Traian Băsescu ar fi trebuit să își ceară scuze și să anuleze întâlnirea cu Viktor Orban, în loc să ia cina cu acesta, după ce Statele Unite ale Americii au criticat Ungaria pentru modul în care respectă drepturile și libertățile cetățenești.

”Cred că domnul președinte Băsescu are un moment nefericit, prin faptul că tocmai ia masa prietenește cu Victor Orban, cel criticat de Statele Unite și de Europa, și, în loc să își ceară scuze sau să contramandeze această cină nepotrivită, a încercat în stilul dânsului să mai spună câte ceva. Eu îi urez poftă bună la masă cu Victor Orban în ziua în care doamna Nuland și președintele Obama critică Ungaria”, a declarat premierul Victor Ponta.

Ponta a spus că dacă el ar fi fost președinte nu ar fi făcut niciodată un astfel de gest și că, de altfel, în calitate de premier nu l-a invitat pe Viktor Orban la o cină, așa cum a procedat Traian Băsescu.

”Domnul Băsescu consideră că e un gest inteligent pentru România să faci o masă tovărășească cu domnul Orban, dar eu nu aș fi făcut acest lucru ca președinte. Vedeți că nu am făcut acest lucru ca prim-ministru. Până la urmă, domnul Orban e omologul meu”, a afirmat premierul.

Victor Ponta a precizat că declarațiile de joi ale subsecretarului de stat american pentru afaceri euroasiatice Victoria Nuland au vizat Ungaria, nu și România, așa cum încearcă președintele Traian Băsescu să acrediteze ideea.

El a susținut că inclusiv președintele Obama a făcut o referire la acest aspect încă de săptămâna trecută, România fiind o țară care respectă drepturile fundamentale ale cetățenilor, precum și libertatea presei.

”Declarațiile doamnei Nuland au fost foarte clare, și nu doar ale doamnei Nuland, ci ale președintelui Barack Obama, care săptămâna trecută a făcut o observație cu privire la starea democrației și presei în țara vecină nouă. Nu pot decât să mă bucur să spun că în România respectăm drepturile fundamentale, respectăm libertatea presei și nu vreau să mă uit peste graniță la ceea ce fac alții”, a adăugat premierul.

Victor Ponta a fost prezent, vineri, în prima zi de campanie electorală, în Gorj, județ din partea căruia este deputat în colegiul 6 Târgu Jiu, fiind la al treilea mandat de parlamentar. El a venit împreună cu ministrul Transporturilor,Ioan Rus, și cu ministrul delegat pentru energie, Răzvan Nicolescu, Ponta mergând în vizită la o carieră minieră de suprafață și la termocentrala Rovinari, unde, pe traseu, s-a oprit pentru discuții cu angajați ai acestor unități.

Ponta a plecat apoi spre Mănăstirea Lainici, pentru a inspecta stadiul lucrărilor de modernizare care au loc pe DN 66 (E 79).

Președintele Traian Băsescu are o întâlnire, vineri, de la ora 18.00, cu premierul Ungariei, Viktor Orban.

Președintele Traian Băsescu a declarat, vineri, că remarca Victoriei Nuland vizează inclusiv România, menționând că îl îngrijorează respingerea de către clasa politică a semnalului extrem de puternic legat de corupție, semnal care acum nu mai vine de la președintele României.

Președintele a spus că declarația Victoriei Nuland a fost tratată „în termeni propagandistici” la București.

„Ce mă îngrijorează totuși e respingerea de către clasa politică a semnalului extrem de puternic, care acum nu mai vine de la președintele României”, a spus Băsescu, potrivit căruia campaniile la adresa instituțiilor care luptă împotriva corupției sunt de fapt campanii împotriva rezolvării unui deficit de securitate.

Băsescu a spus că a observat o abordare extrem de necinstită, și care ne face rău, în legătură cu declarația Victoriei Nuland din partea oamenilor politici, de la Victor Ponta la parlmentari obișnuiți sau la purtători de cuvânt ai PSD.

„Remarca doamnei Nuland include și România. Nu numai România, dar include și România”, a spus președintele.

Potrivit acestuia, corupția este o amenințare la adresa securității naționale, și un caz cum este „Microsoft” este o probă care arată „până la ce nivel poate ajunge corupția și cum se distribuie, cel puțin teoretic, resursele obținute din corupție”.

Președintele a precizat că declarația făcută de Victoria Nuland este mult mai complexă decât o simplă atenționare legată de situația țărilor din Europa Centrală.

Băsescu a făcut, totodată, referire directă la liderii PSD, Victor Ponta, și PNL, Klaus Iohannis, cărora le-a transmis că Nuland vorbește despre parlamente care împiedică mersul Justiției.

”Cine o trebui să-i spună lui Victor Ponta că sunt parlamentari care au fost declarați prin hotărâri definitive ale Înaltei Curți incompatibili și încă stau pitiți prin Parlament? Și poate își dă seama și domnul Iohannis, nu numai Ponta, de lucrul ăsta. Cine să-i spună domnului Ponta sau domnului Iohannis că avem parlamentar condamnat – ce-i drept cu suspendare – dar membru în Comisia juridică a Parlamentului? Lucrurile acestea se văd”, a adăugat șeful statului.

Traian Băsescu a precizat, pe de altă parte, că toate instituțiile statului care luptă împotriva corupției trebuie sprijinite, el arătând că, de fapt, campaniile împotriva acestor instituții sunt campanii împotriva rezolvării unui deficit de securitate.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente