marți, aprilie 23, 2024
AcasăsusPonta: Nu știam că Antonescu s-a întâlnit cu Băsescu. Eu nu m-am...

Ponta: Nu știam că Antonescu s-a întâlnit cu Băsescu. Eu nu m-am întâlnit niciodată fără să îl anunț

Liderul PSD, premierul Victor Ponta a declarat că nu știa că liderul PNL, Crin Antonescu, s-a întâlnit, la finele anului trecut, cu președintele Traian Băsescu și a apreciat că este bine să existe consultări pe teme de politică externă, dar că era „și mai bine” dacă Antonescu se consulta cu Guvernul.

„Nu, nu am fost informat că Antonescu a discutat cu Băsescu înainte de vizita la Chișinău, dar cred că este un lucru bun, faptul că ne consultăm. Sigur, putea să se consulte cu Guvernul, că era și mai bine, dar fiecare se consultă cu cine crede de cuviință”, a spus Ponta, la Chișinău, într-o conferință de presă susținută împreună cu omologul său moldovean, Iurie Leancă.

El a arătat că, personal, nu s-a întâlnit niciodată cu Băsescu fără să îl informeze pe Antonescu.

El a adăugat că l-a asigurat pe prim-ministrul Moldovei că toți politicienii români sprijină integrarea europeană a statului vecin, indiferent de bătăliile poltiice interne, chiar dacă unii sprijină „mai eficient, iar alții mai ineficient”.

Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi seara, că a avut la finele anului trecut două întâlniri cu președintele Traian Băsescu și că temele discutate au fost de politică externă și de securitate națională.

Cu domnul Băsescu, în afara prilejurilor de învestiri, m-am mai întâlnit de două ori, în chestiuni de politică externă. M-am întâlnit de două ori: când mergeam în Republica Moldova, am spus că asemenea chestiuni trebuie discutate, pe chestiuni de politică externă. Am discutat și pe o chestiune de securitate națională”, a spus președintele PNL.

3 COMENTARII

Comentariile sunt închise.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente