vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocaleNationalePonta preia finanțele până miercuri

Ponta preia finanțele până miercuri

Premierul Victor Ponta a anunțat că va prelua interimatul la conducerea Ministerului Finanțelor până miercuri

„Voi asuma până miercuri, 25 martie, interimatul la MFP! După adoptarea Codurilor Fiscale, voi înainta președintelui propunerea pt noul ministru”, a scris Ponta pe Twitter.

Agenția MEDIAFAX a anunțat anterior, citând surse oficiale, că premierulVictor Ponta ia în calcul să asigure interimatul la Ministerul Finanțelor până miercuri, când Guvernul va adopta proiectele privind noul Cod Fiscal și cel al Codului de Procedură Fiscală, urmând să aibă o discuție pe această temă cu președintele Klaus Iohannis.

„Varianta luată în calcul este ca premierul să preia interimatul la Ministerul Finanțelor, nu neapărat pentru 45 de zile, cât este termenul legal, ci în principal până miercuri, când va fi adoptat Codul Fiscal”, au arătat sursele.

Surse politice au declarat totodată agenției MEDIAFAX că premierul Victor Ponta a avut discuții individuale cuViorel Ștefan, președintele comisiei de buget-finanțe din Camera Deputaților, cu Dan Manolescu, secretar de stat în Ministerul Finanțelor, și cu Cristian Socol, consilierul său economic, cărora le-a propus postul de ministru al Finanțelor, dar aceștia au refuzat.

La începutul săptămânii, Ponta declara că are trei variante de posibili miniștri, dar că nu știe cine vrea să fie „kamikaze” la conducerea Finanțelor.

Premierul a anunțat că, vineri seara, va merge la Palatul Cotroceni pentru a discuta cu președintele Klaus Iohannis despre „relațiile instituționale legate de demisia ministrului de Finanțe”, precum și despre alte probleme care trebuie rezolvate în perioada următoare.

Și Administrația Prezidențială a anunțat, vineri, că președintele Klaus Iohannis îl va primi la Palatul Cotroceni pe premierul Victor Ponta, după întoarcerea de la Consiliul European de la Bruxelles, pentru o discuție privind numirea unui nou ministru de Finanțe.

Joi, premierul Victor Ponta a anunțat că a aprobat demisia lui Darius Vâlcov din postul de ministru al Finanțelor, având în vedere cererea DNA de arestare a acestuia, și că va prezenta în cel mai scurt timp președintelui Klaus Iohannis o propunere pentru acest portofoliu.

Direcția Națională Anticorupție (DNA) a cerut aviz de la Senat pentru reținerea și arestarea preventivă a lui Darius Vâlcov, în dosarul în care este acuzat de trafic de influență, după ce ar fi intervenit, când era primar al Slatinei, în atribuirea unor contracte către un om de afaceri, care i-ar fi promis 20% din sumele încasate.

Duminică, Darius Vâlcov i-a înaintat premierului Victor Ponta demisia din funcția de ministru al Finanțelor, dar Ponta a precizat atunci că acesta va rămâne ministru până la finalizarea noului Cod Fiscal.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente