Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, prin Direcția Regională Drumuri și Poduri Cluj a predate ampasamentul obiectivului de investiție „Varianta de ocolire a municipiului Satu Mare” către firma care execută lucrările, Itinera S.p.A, în prezența consultantului, firma Consitrans.
Imediat după predarea amplasamentului viceprimarul Adrian Albu și administratorului public al municipiului, Maskulik Csaba împreună cu reprezentanții firmei executante au făcut o vizită în teren pentru verificarea amplasamentului și pentru a stabili anumite măsuri organizatorice.
Vă amintim că prin H.G. 282/2017 a fost publicată lista persoanelor care sunt expropriate în vederea construirii obiectivului de investiție „Varianta de ocolire a municipiului Satu Mare”. Lista poate fi consultă la sediul Primăriei municipiului Satu Mare. Totodată, rugăm persoanele care au fost expropriate să ia măsuri de eliberare a terenului de sarcini (culturi agricole, depozitări diverse, etc.) până cel târziu în 15 septembrie 2017, pentru demararea investiției .
În următoarea perioadă se vor efectua lucrările preliminare la obiectivul de investiție, precum verificări arheologice și lucrări de deminare, motiv pentru care firma executantă va face decopertări pe teren din 50 în 50 de metri.
„Este o investiție deosebit de importantă pentru municipiul Satu Mare și nu numai. Se vorbește despre acest proiect de mai bine de 15 ani și iată că a venit și acest moment. Cu toții ne dorim ca să se fluidizeze traficul în municipiul Satu Mare, iar pentru a realiza acest lucru trebuie să facilităm accesul autovehiculelor pe DN 19 A, fară a mai fi nevoie să intre prin oraș. Vă asigur că vom face tot ce ține de noi pentru ca această lucrare să se desfășoare conform proiectului, iar lucrările să se finalizeze în termen”, a declarat primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor.