luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MarePrefectul va evalua pagubele produse de caniculă

Prefectul va evalua pagubele produse de caniculă

11000575_1022869064403401_8813848562614304641_n

În urma fenomenelor meteorologice intervenite în ultima perioadă au fost afectate de secetă mai multe culturi agricole din județ. Prefectul dr. Eugeniu Avram a convocat la cabinetul său, marți 25 august, o ședință pe această temă cu reprezentanții instituțiilor cu atribuții în domeniul agriculturii. Discuțiile au fost axate pe elaborarea unui plan de acțiune unitar la nivel județean a comisiilor care vor evalua pagubele agricole produse de secetă. Pentru a realiza o evaluare cât mai eficientă se vor parcurge etapele de mai jos:
Fermierii și producătorii agricoli care au culturile afectate de secetă se vor prezinta la primăria unității administrativ-teritoriale unde este amplasată exploatația agricolă și completează înștiințarea, model care se află la primărie. Reprezentanții primăriei vor centraliza cererile primite, care se realizează distinct pentru persoane fizice și juridice. Cele două centralizatoare se transmit în formatul prevăzut de legislație, respectiv Anexa II la Dispoziția Comună privind procedurile de raportare în cazul apariției sau producerii unor situații de urgență către ISU Someș Satu Mare, Direcția pentru Agricultură a Județului Satu Mare (DAJ) și Instituția Prefectului – Județul Satu Mare, iar mai apoi se va pregăti documentația pentru comisia de constatare și evaluare a pagubelor numită prin Ordin al Prefectului județului Satu Mare, respectiv procesul verbal de constatare și evaluare a pagubelor și a centralizatorului de constatare și evaluare a pagubelor conform machetei transmise de Direcția pentru Agricultură a Județului Satu Mare.
Miercuri, 26 august, de la ora 08,30, prefectul dr. Eugeniu Avram a convocat în sala mare a Palatului Adminstrativ o ședință cu secretarii unităților administrativ-teritoriale din județ și cu responsabilii pentru situații de urgență din fiecare comună, în vederea prezentării planului de acțiune cu privire la această temă.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente