sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăEducatie&CulturaPrefectura, mediator între Inspectoratul Școlar și Liceul Teoretic Negrești Oaș

Prefectura, mediator între Inspectoratul Școlar și Liceul Teoretic Negrești Oaș

Prefectul județului Satu Mare, Radu Roca, intervine în problema profesorilor Liceului Teoretic Negrești Oaș care protestează de câteva zile în fața Inspectoratului Școlar Satu Mare, nemulțumiți fiind de decizia instituției de a desființa clasa a V-a din cadrul unității, începând cu anul școlar viitor.

În audiență au fost primiți atât profesorii de la Liceul Teoretic Negrești Oaș cât și reprezentanții părinților elevilor care doresc ca din toamnă să-și înscrie copiii în clasa a V-a la această instituție de învățământ.

”Am dorit să avem o discuție pentru a afla motivele pentru care de mai bine de o săptămână profesorii de la Liceul Teoretic Negrești Oaș protestează în fiecare după amiază în fața Inspectoratului Școlar Județean. Aceștia își doresc ca și în anul școlar 2023-2024 să fie păstrată clasa a V-a și au prezentat și o petiție și o listă cu 26 de elevi care ar urma să fie înscriși. Urmează să convocăm o întâlnire la Negrești Oaș cu toți factorii implicați . Sper ca împreună să găsim soluția cea mai bună pentru elevi ” – a transmis prefectul Radu Roca.

”Am decis să protestăm din cauza faptului că în planul de școlarizare pentru anul 2023-2024 nu figurează clasa a V-a de gimnaziu și considerăm că acest lucru aduce grave prejudicii procesului de învățământ din zona Țării Oașului. Gimnaziul din școala noastră reprezenta o forță, clasele de gimnaziu aveau rezultatele cele mai bune, atât la olimpiadele școlare, cât și la diferite concursuri. Mulțumim Instituției Prefectului pentru implicare și sperăm să se rezolve favorabil doleanțele noastre” a fost mesajul directorului Liceului Teoretic Negrești Oaș, Viorel Bud.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente