vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocaleNationalePreședintele Klaus Iohannis consultă partidele parlamentare pe tema legislației electorale

Președintele Klaus Iohannis consultă partidele parlamentare pe tema legislației electorale

iohanis

Consultările între președintele Klaus Iohannis și reprezentanții partidelor parlamentare pe tema legislației electorale, dar și pe alte teme de actualitate vor avea loc pe 20 aprilie, conform unui comunicat al Administrației Prezidențiale, postat joi pe site-ul instituției.

Consultările se vor referi la „stadiul legislației electorale, inclusiv cel al reglementărilor necesare asigurării dreptului de vot al românilor care trăiesc în afara granițelor”.

De asemenea, pe agenda întâlnirilor se vor mai afla „discuții referitoare la procedurile parlamentare de încuviințare a cererilor de urmărire penală, reținere, arestare sau percheziție a membrilor Parlamentului, precum și alte teme de interes public”.

Discuțiile vor avea loc între orele 10.00 și 17.00 și au fost convocați reprezentanții PSD, PNL, UNPR,PC, UDMR și ai grupului parlamentar al minorităților naționale.

Aceasta este cea de-a treia rundă de consultări pe care președintele Klaus Iohannis o organizează, cu partidele parlamentare, de la preluarea mandatului, în decembrie 2014.

Prima rundă de consultări a avut loc în 12 ianuarie, scopul acestor discuții fiind încheierea unui acord politic cu vederea asigurării, în anul 2017, a unui prag minimal de 2% din PIB pentru Ministerul Apărării Naționale.

A doua rundă de consultări președinte-partide a avut ca tematică prioritățile legislative ale sesiunii parlamentare: votul în diaspora, finanțarea campaniilor și a partidelor și ridicarea imunității parlamentare. Întâlnirile s-au desfășurat în 28 ianuarie.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente