sâmbătă, mai 4, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MarePrimăria scoate la concurs posturi noi

Primăria scoate la concurs posturi noi

Primăria municipiului Satu Mare scoate la concurs trei posturi importante în perioada imediat următoare. Cei care doresc să facă parte din aparatele de specialitate ale primăriei și îndeplinesc condițiile necesare ocupării posturilor mai au la dispoziție doar câteva zile pentru a-și prezenta documentele necesare înscrierii.

Astfel, Primăria Satu Mare organizează concursuri pentru ocuparea următoarelor funcții: consilier IA, consilier principal și consilier juridic.

Condițiile specifice necesare în vederea participării la concurs și a ocupării funcției de consilier IA:

– studii universitare de licență absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă.

– vechime în muncă și experiență profesională minimum 1 an.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

– 28 iulie 2017, ora 10:00: proba scrisă;

– 03 august 2017, proba interviu.

Condițiile specifice necesare în vederea participării la concurs și a ocupării funcției de consilier principal:

– studii universitare de licență absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă;

– vechime minimă în specialitatea studiilor necesare exercitării funcțiilor publice este minimum 5 ani.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

– 07 august 2017, ora 10:00: proba scrisă;

– 11 august 2017: proba interviu.

Condițiile specifice necesare în vederea participării la concurs și a ocupării funcției de consilier juridic:

– studii universitare de licență absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalență în domeniul științelor juridice;

– vechime în specialitatea studiilor necesare exercităm funcției minimum 5 ani;

– capacitatea de exprimare (scris, citit, vorbit) – cel puțin nivel mediu în limba maghiară.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

– 27 iulie 2017, ora 10:00: proba scrisă;

– 03 august 2017, proba interviu.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente