Ministerul Muncii anunță că aproape 400 de primării rurale au primit deja avansurile, în valoare totală de peste 41,2 milioane de euro, pentru demararea activităților din cadrul celui mai amplu proiect european de incluziune socială – SCI2000. Transferul fondurilor marchează trecerea de la etapa de pregătire la implementarea efectivă în comunitățile rurale.
Restul primăriilor înscrise în program, până la un total de 2.000, vor primi avansurile imediat ce documentația va fi validată, astfel încât toate comunitățile eligibile să poată accesa finanțarea europeană.
Proiectul SCI2000 presupune formarea unor echipe comunitare integrate – specialiști din asistență socială, sănătate și educație – care vor identifica din timp nevoile persoanelor vulnerabile și vor oferi sprijin coordonat.
Beneficiile sunt adaptate fiecărei categorii sociale:
- Copii și elevi: prevenirea abandonului școlar, rechizite, îmbrăcăminte, mobilier școlar, masă la școală, acces la servicii educaționale și medicale.
- Vârstnici: îngrijire la domiciliu, monitorizarea stării de sănătate, servicii sociale personalizate.
- Persoane cu dizabilități: accesibilizarea locuinței, sprijin pentru servicii medicale și sociale, intervenții pentru creșterea autonomiei.
- Persoane cu risc de excluziune socială: obținerea actelor de identitate, sprijin pentru integrarea pe piața muncii.
Implementat de Ministerul Muncii în parteneriat cu Ministerul Sănătății, Ministerul Educației și ANPIS, proiectul este finanțat din FSE+ și FEDR. La final, în cele 2.000 de comune vizate vor funcționa servicii comunitare integrate care vor sprijini aproximativ 450.000 de persoane vulnerabile, contribuind la reducerea sărăciei, abandonului școlar și excluziunii sociale în mediul rural.


