sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăLocaleNationalePrimele vauchere de vacanță au ajuns la angajați

Primele vauchere de vacanță au ajuns la angajați

vauchere de vacanta

Indiferent că lucrează la stat sau la privat, toți angajații și-ar putea plăti următorul concediu cu tichete de vacanță. Primele vouchere au ajuns deja la patronii generoși, care vor să-și răsfețe salariații.

Angajatorii au început să le ofere salariaților, în loc de prime, tichete de vacanță. Valoarea lor maximă nu trebuie să depășească șase salarii minime, adică aproximativ 6.300 de lei.

Atenție – tichetele pot fi folosite doar în stațiunile din țară și sunt nominale. Într-un an calendaristic, angajații au dreptul o singură dată la astfel de vouchere și nu vor mai primi și prime pentru concediu sau alți bani pentru biletele de odihnă.

Primele vouchere de vacanță au ajuns deja la firmele ale căror patroni le-au inclus în pachetul salarial. Iar în avantaj ies mai ales companiile – sumele vor fi deduse din impozitele și taxele pe care le plătesc angajatorii.

Pot fi folosite în decurs de un an

Tichetele de vacanță pot fi oferite atât de firmele private, cât și de instituțiile de stat. Bugetarii le vor primi în locul actualelor prime de vacanță, dar, în mediul privat, acordarea acestor vouchere e la latitudinea angajatorului.

Cine primește vouchere poate începe să-și organizeze timpul. Fie merge la o agenție de turism ca să-și stabilească pachetul de distracție, fie negociază direct cu hotelul sau pensiunea autorizată de Autoritatea Națională pentru Turism.

Dacă îi mai rămân tichete sau bani în contul online, salariatul îi poate folosi în decurs de un an. Dacă sunt incluse în pachetul turistic și relaxarea la SPA, excursiile opționale și chiar transportul pot fi achitate cu vouchere de vacanță.

Specialiștii în domeniu susțin că industria turistică autohtonă va avea de câștigat. Aceștia estimează că cel puțin 400 de milioane de euro vor rămâne în țară.

Cum este la alții

România nu este prima țară care oferă vouchere de vacanță. Și la vecinii noștri din Ungaria funcționează acest sistem, iar tichetele, la fel ca la noi, pot fi folosite doar pe teritoriul țării.

Francezii însă se bucură de voucherele de vacanță de mai bine de 30 de ani, diferența este că ele pot fi folosite pe întregul teritoriu al Uniunii Europene.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente