vineri, martie 29, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MarePrins cu mașina radiată la Vama Petea

Prins cu mașina radiată la Vama Petea

vama petea sm

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea au depistat un sătmărean care a încercat să iasă din țară cu o mașină radiată din circulație.

Luni, 16 mai a.c., în jurul orei 12.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru a ieși din țară Ștefan M., în vârstă de 49 de ani, din județul Satu Mare. Acesta conducea un autoturism marca Audi A6, înmatriculat în România.

La controlul de frontieră, conducătorul auto a prezentat și certificatul de înmatriculare al mașinii, iar din verificări polițiștii de frontieră au constatat că aceasta a fost radiată din circulație în martie a.c., iar în luna aprilie numărul de înmatriculare respectiv a fost atribuit unui alt autoturism.

În cauză a fost întocmită lucrare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de punere în circulație sau conducere pe drumurile publice a unui autoturism neînmatriculat și cu număr fals de înmatriculare.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente