Acasă Locale Stiri Satu Mare Program special la Transurban

Program special la Transurban

Autobuzele Transurban vor circula conform programului de sâmbătă, anunță reprezentanții companiei de transport public. De asemenea, sătmărenii sunt rugați să își limiteze călătoriile.

Dată fiind evoluția situației la nivel național și internațional, pentru completarea măsurilor de prevenire a infecției cu noul coronavirus COVID-19, de marți, 24 martie, în municipiul Satu Mare se va aplica o restrângere a activității societății de transport public în comun, Transurban S.A. prin reducerea numărului de curse. Astfel, începând cu data de 24.03.2020, autobuzele vor circula cu program de sâmbătă.

Cetățenii sunt rugați să își limiteze călătoriile cu mijloacele de transport în comun și să renunțe la orice deplasare care nu este cu adevărat utilă, care poate fi amânată. Toate aceste măsuri sunt luate pentru prevenire și limitarea răspândirii coronavirusului (COVID – 19) în mijloacele de transport în comun.

Articolul precedentPiețele sătmărene rămân deschise
Articolul următorSomajul Tehnic
- Advertisment -

Cele mai populare

Drapelul României, arborat la 2.519 metri altitudine.La multi ani români!

Drapelul României a fost arborat, de Ziua Naţională, pe vârful Parângul Mare, la 2.519 metri altitudine, unul dintre cele mai înalte din...

Ceremonie restrânsă de 1 Decembrie

Cu ocazia Zilei Naţionale, reprezentanţi ai Armatei României vor participa, la solicitarea şi cu sprijinul autorităţilor locale, la pregătirea, organizarea şi desfăşurarea...

Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat

Un interviu acordat jurnalului ortodox “Drumul Emausului” de ziaristul grec George Alexandrou, autorul uneia dintre cele mai vaste monografii dedicate Sfântului Apostol Andrei, ne...

Sfârșitul unei campanii sfârșite!

Ne aflăm înspre finalul unei campanii electorale, cum n-am mai avut niciodată. Rigorile pandemice au limitat aria acțiunilor...

Comentarii recente