Croaţii au deschis scorul prin veteranul Luka Modric (55), după ce tot el ratase un penalty un minut mai devreme, însă ”Squadra Azzurra” a egalat la ultima fază, în minutul 90+8, prin Mattia Zaccagni, rezultat la care trupa pregătită de Zlatko Dalic, medaliată cu bronz la CM 2022, e 99,9% eliminată.
România profită indirect de remiza dintre Croația și Italia!
Reușita târzie a italienilor ajută indirect România. Dacă duelul de la Leipzig s-ar fi terminat cu victoria Croației, Modric & CO ar fi încheiat Grupa B pe poziția a doua, cu 4 puncte, iar Italia pe 3, 3 puncte, golaveraj 2-3. Așa, însă, reprezentativa din Peninsulă s-a calificat direct în optimi de pe locul 2, iar croații, cu două puncte, sunt ca și plecați de la turneul final din Germania.
De ce remiza de la Croația – Italia este foarte bună pentru România? În acest moment, ”Tricolorii” sunt primii în Grupa E, însă toate echipele au același număr de puncte, astfel oricine se poate califica și oricine poate pleca acasă în urma ultimei runde, în care se vor disputa jocurile Slovacia – România și Ucraina – Belgia.
În cazul unei înfrângeri în fața Slovaciei, coroborată cu un succes al Belgiei cu Ucraina, România ar termina a treia în grupă și, pentru a accede în faza următoare a competiție, va trebui să se numere printre cele mai bune 4 echipe în clasamentul locurilor 3.
Cu 3 puncte și golaveraj +1, România se plasează foarte bine. Ungaria (3 puncte, golaveraj 2-5) și Croația (două puncte, golaveraj 3-6) nu mai pot trece peste România în acest top decât dacă se întâmplă un dezastru puțin probabil, iar elevii lui Edi Iordănescu vor fi învinși la 5 goluri diferență de Slovacia, caz în care naționala maghiară ar trece deasupra.
De asemenea, Slovenia (două puncte, golaveraj 2-2) și Cehia (un punct, golaveraj 2-3) sunt sub România deocamdată, dar lucrurile se pot schimba după jocurile de marți și miercuri.
România se califică sigur în faza eliminatorie de la Campionatul European din Germania dacă nu pierde cu Slovacia. Selecționata noastră poate încheia chiar și pe prima poziție, dacă termină la egalitate cu Slovacia, iar Belgia remizează la același scor în compania Ucrainei. La fel se poate întâmpla și dacă ”Tricolorii” înving, iar ucrainenii nu pierd în fața ”Dracilor Roșii”.
- 17 iunie, ora 16:00 ROMÂNIA – Ucraina 3-0
- 17 iunie, ora 19:00 Belgia – Slovacia 0-1
- 21 iunie, ora 16:00 Slovacia – Ucraina 1-2
- 22 iunie, ora 22:00 Belgia – ROMÂNIA 2-0
- 26 iunie, ora 19:00 Slovacia – ROMÂNIA, Frankfurt
- 26 iunie, ora 19:00 Belgia – Ucraina, Stuttgart