vineri, martie 29, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MarePROGRAMUL „ȘCOALA ALTFEL” LA ISU SATU MARE

PROGRAMUL „ȘCOALA ALTFEL” LA ISU SATU MARE

isu-sm

Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Someș” al județului Satu Mare vă invită în perioada 6 – 10 aprilie 2015, să participați la derularea programului
“ Școala altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun! ”.
Conform programului, în perioada mai sus menționată, vor fi efectuate acțiuni de informare și educare preventivă în grădinițele și școlile din județ, sub formă de lecții deschise și puncte de informare preventivă, unde tinerilor li se va explica cum trebuie să reacționeze în cazul producerii unui incendiu, cutremur sau a unei alte situații de urgență.
În data de 9 aprilie, începând cu ora 10:00, în Piața 25 Octombrie din municipiul Satu Mare se vor organiza exerciții demonstrative: salvare de la înălțime, căutare salvare cu echipaj canin, stingerea incendiului la căsuța machetă și acordarea primului ajutor medical unei persoane rănite, puncte de informare preventivă în colaborare cu SVSU Satu Mare.
În următoarea zi, în zona centrală a municipiului Carei (intrare Parc Dendrologic),începând cu ora 10:00, vor fi organizate de asemenea o serie de exerciții demonstrative, puncte de informare preventivă, care pe lîngă caracterul de informare a copiilor cu privire la misiunile și activitățile desfășurate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Someș” al județului Satu Mare, au și rolul de pregătire a unei conduite preventive în cazul unor situații de urgență.
Pentru informații suplimentare cu privire la desfășurarea acestor activități, persoana desemnată este Plt.maj. Siladi Marius, Subofițer Compartiment Informare și Relații Publice (0740-302.256).

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente