Proiectul „Seri Pozitive” este inițiat de Asociația Schimbare Pozitivă din Cluj, sunt seri de socializare și încărcare cu energie pozitivă. Se creează un cadru de întâlnire și împărtășire de informații, temele dezbătute sunt teme actuale pe domenii de interes și sunt susținute de invitați din comunitate cu experiență în domeniul prezentat. La finalul întâlnirii iți propunem o jumătate de oră de socializare pentru a integra mai bine informațiile primite și a împărtăși din experiența personală cu ceilalți.
Întâlnirile din Satu Mare au loc o dată pe lună și sunt conduse de către Delia Danea – psiholog și trainer programe de dezvoltare personală.
Tema lunii iulie
„Secretul spiritualității cotidiene”
Invitat: Szakács Botond
Vom începe această temă cu o simplă întrebare: Ce cauți aici?
Răspuns la îndoieli, convingeri? Exactitate? Poate o „nouă” informație pe care mai apoi să nici nu o folosești? Ai venit din curiozitate sau plictiseală? … Îți pierzi timpul!
Toți cei prezenți sunteți aici pentru a primi ceva, mai exact, o calitate energetică, care, într-un fel sau altul, sperând sau nu, să vă deschidă ochii spre ceva anume. Se poate numi știință, gândire, meditație, stare de bine sau spiritualitate chiar. Dar voi întreba și aceasta, pentru tine însuți: în ce constă „spiritualitatea”? Ce este, ce are la bază? Are dogme, dreptate sau este doar un nou „trend” și un subiect de discuție bine vândut?!
Am să mă abțin de teoriile deja bine cunoscute, scrise și publicate, respectiv de orice legătură cu școli spirituale împreună cu practicile lor. In cadrul aceste Seri Pozitive voi aduce în discuție două lucruri pe care mulți dintre noi le uităm sau cel puțin nu suntem conștienți deși le facem zilnic, greșit. În opinia mea, spiritualitatea ar putea începe de la aceste două lucruri.
Sunt Szakács Botond și te invit cu multă plăcere să descoperim împreună cele două lucruri și să înțelegem importanța lor.
Data: Data: 4 iulie 2017, ora 18:00-20:00
Locația: Shambala Tea&Book, Str. Alexandru Ioan Cuza, Nr. 28
Consumația NU este inclusă.
Înscrieri: http://schimbarepozitiva.ro/secretul-spiritualitatii-cotidiene/
Te așteptăm, într-un nou concept, alături de noi pentru a face diferența în aceasta lume gri. Adu și tu o doză de energie pozitivă în viața ta și a celorlalți.
Pentru o mai bună organizare, la intrarea în sală, ÎNAINTE de începerea prezentării, participanții sunt invitați să lase o DONAȚIE minimă recomandată de 20 lei, necesară pentru susținerea în continuare a Serilor Pozitive.
Setează-ți intenția de a fi alături de noi și toate se vor aranja pentru tine. Te așteptăm!
Partenerii Serilor Pozitive Satu Mare sunt: Centrul Cultural ”G.M. Zamfirescu”, Jurnalul din Ardeal, SM Live, Sătmăreanul si Jurnalul de Satu Mare. Mulțumim pentru găzduire Shambala Tea&Book.
Persoana de contact: Delia Danea – psiholog&trainer dezvoltare personală, coordonator proiect Seri Pozitive Satu Mare, telefon 0773 – 974.519 , e-mail: [email protected]