Sute de sătmăreni au protestat joi seara în fața Unității Primiri Urgențe (SJU) a Spitalului Județean de Urgență (SJU) Satu Mare. Protestul a fost declanșat de moartea Ștefaniei, eleva de doar 15 ani, din Boghiș, care a decedat recent în UPU la doar câteva zeci de minute după ce a ajuns în unitatea spitalicească.
Pe lângă faptul că părinții își pun mari semne de întrebare vizavi de modul în care a fost tratată fiica lor, aceștia sunt extrem de afectați și de felul în care medicul curant care era de gardă, dr.Raul Pop, s-a adresat fiicei lor. Potrivit acestora, medicul a utilizat un limbaj reprobabil referindu-se la fiica lor ca fiind obeză.
Părinții Ștefaniei au fost prezenți și ei la protest, iar cei doi au făcut apel la solidaritate. „Doar împreună putem schimba, ca alte familii care vin cu copii, cu un tată, cu o mamă, să poată să meargă cu inima curată în spitalul din Satu Mare, să nu mai pățim așa ceva”, a fost mesajul transmis de tatăl Ștefaniei.
Pe una dintre băncile din parcul situat în fața Spitalului s-a făcut un altar în memoria Ștefaniei și s-au aprins lumânări, au fost depuse flori și a fost expus un tablou cu fotografia adolescentei.
„Demisia”, „Ieși afară!”, „Vrem dreptate!”
Sute de sătmăreni, aproximativ 350 – 400, din solidaritate cu această familie sau mânați chiar de experiențele lor nefericite din Unitatea Primiri Urgențe, s-au adunat în fața Spitalului unde timp de aproape două ore și-au strigat nemulțumirea, durerea: „Demisia”, „Ieși afară!”, „Vrem dreptate!”, „Criminalul!”, „Să plătească”, „Unde e conducerea?”. Au fost prezenți de la copii, până la bunici, persoane de toate vârstele.
Protestatarii au cerut să se facă lumină în cazul morții Ștefaniei dar și demisia medicului curant, în timpul protestului foarte mulți participanți au povestit că și ei au fost tratați inadecvat de medicul respectiv. Cu toate acestea, managerul SJU, Adrian Marc, în timpul discuției purtate cu reprezentanții presei în interiorul UPU, a precizat că împotriva medicului respectiv, există o singură sesizare scrisă.
„Comisia de Etică din cadrul Spitalului verifică punctual dacă există proba și dovada pentru o încălcare de conduită, comportament, exprimare nepotrivită, vorbind punctual pe cazul acesta. În 4 noiembrie și 23 decembrie i-am rugat în mod expres (n.r. pacienți), unii atunci au spus că incit împotriva cadrului medical, i-am rugat să vină și să își expună nemulțumirea, nu doar legat de acest medic, ci în general”, a explicat Adrian Marc.
https://www.facebook.com/JurnaluldeSatuMare.ro/videos/1608825126220947
Potrivit managerului Marc, sătmărenii pot să facă sesizări la secretariatul și registratura unității, fie la poartă, fie să le depună în cutiile cu sesizări. Aici părerile sunt împărțite, mai mulți protestatari afirmând că nu au primit îndrumare unde și cum să depună sesizările, iar referitor la cutiile cu sesizări, dacă nu le verifică nimeni și nu le înregistrează, practic sunt puse degeaba. Totuși, este bine de reținut că aceste sesizări trebuie să conțină date corecte, de identificare/contact pentru ca sesizarea să fie valabilă.
„Înainte ca familia îndoliată să vină la mine, înainte de sesizarea dânșilor pe care am înregistrat-o oficial, nu am avut decât una singură și subțirică, la adresa cadrului medical respectiv. Eu nu pot să merg să printez ce apare online, alocuțiunile, părerile, exprimările. Îmi trebuie date personale, date care să ofere niște rezultate față de ceea ce considerăm o atitudine nepotrivită. Nu vorbesc despre partea de culpă medicală, ci de partea deontologică și exprimare profesională”, a mai spus Adrian Marc.
În cazul în care va fi găsit vinovat de moartea Ștefaniei, medicului i se va retrage dreptul de a mai profesa
Adrian Marc a dat asigurări că medicul nu va lucra până nu va fi emisă o concluzie în acest caz. Totodată, acesta a precizat că dorește obiectivitate și luarea unor măsuri cât mai rapide, însă nu poate risca ca medicul să revină înapoi pe funcție, ca în trecut când din cauza unui viciu de procedură acesta a putut să revină la UPU.
„Este o comisie de analiză punctuală a decesului, care nu face decât să analizeze cauzele și împrejurările reale, medicale, ale acestui deces. Este caz medico-legal, este expertiză medico-legală și este o comisie din punct de vedere a spitalului constituită, din trei medici șefi în a căror competență eu mă încred și care vor spune cu obiectivitate dacă putem vorbi de o culpă medicală. Am sesizat structura centrală care are dreptul de a se exprima și de a decide ridicarea sau suspendarea dreptului la exercitarea profesiei de medic, este Colegiul Medicilor. Cazul este în analiză iar eu nu pot să exercit presiune asupra acestor structuri care nu sunt în subordine mea, ca să îmi elaboreze concluzii. Doresc obiectivitate și luarea unor măsuri cât mai rapide”, a mai spus Adrian Marc.
Cert este că în timpul protestului, medicul nu era de gardă, acesta și-a consumat norma de lucru pe luna ianuarie și se află în repaus, conform legii.
„În Spitalul Județean, în toate spitalele județene sau municipale din țară, programarea normei de lucru se face cu o lună înainte. Nu lucrează. Eu vă promit că nu va lucra până nu vom avea o concluzie în acest caz. Suspendarea unui contract de muncă este considerată neconstituțională. Eu îmi doresc un singur lucru, nu mi-e teamă să ies în mulțime, dar vreau să avem un dialog real”, a conchis Adrian Marc, managerul SJU Satu Mare.