Opinia publică a așteptat pe bunădreptate să vadă rerpercusiunile înfrângerii fără drept de apel a PSD și aaliaților săi la confruntarea care a decis persoana noului președinte alRomâniei pe următorii cinci sau mai mulți ani. Previziunile mergeau de laretragerea lipsită de glorie a marelui partid din fruntea unui executiv camlipsit de strălucire, până la credința că nu se va întâmpla mai nimic, pentrucă, nu-i așa, nu se dă dus câinele de la ușa măcelăriei.La prima vedere, nu s-a întâmplatmai nimic, din perspectiva titulaturii la cârma executivului. Au avut loc”doar” alegeri prezidențiale, care nu în chip necesar trebuie să ducă lacăderea guvernului. Mai ales deoarece regimul nostru, cică semiprezidențial,conferă atribuții destul de limitate pentru președintele țării. El nu preapoate să dizolve parlamentul, să-l demită pe premier, în general mai multe nu poate, decât poate, în ce privește exercitarea unor atribuții de putere. Înschimb el poate să fie debarcat, fie și prin motivații la marginea legalității,de către un
Parlament ostil, așa cum s-a încercat cu Traian Băsescu, în douărânduri. Ba astăzi, nu e nevoie decât de jumătate din numărul celor ce seprezintă la vot, nu de ½ din totalul electoratului cu drept de vot ca dupăvechea legislație.Problema complicată și dificilăpentru PSD este acum lipsa suportului popular. Pentru că opțiunea pentruIohannis nu poate să nu fie interpretată ca un vot împotriva actualului guvernși al celor care îl reprezintă (conform celebrei lozinci cu cei 7,5 milioanecare au votat împotriva lui TB). PSD traversează o criză de încredere și delegitimitate, iar România este, din fericire, o țară democratică unde acestlucru contează. Chiar PSD, deși mai păstrează reminiscențe din mentalitateapartidului unic, din care se trage, a învățat totuși lecția democrației.Liderii săi sunt conștienți că dacă ar îndrăzni să afronteze regulile acesteidemocrații, ar fi măturați pe vecie de pe scenă. Cu riscul de a plăti foarte greupentru niște eventuale acte neconforme.Deci, deocamdată, nu se punenicidecum problema vreunei suspendări ori a vreunei tentative de a schimbaprecipitat raporturile de putere născute după recentele alegeri. PSD esteobligat să înghită și să temporizeze, în speranța, nu tocmai vană, căadversarii nu vor reuși să fructifice avantajele dobândite, că vor greși întimp, permițând astfel recuperarea prejudiciilor. Mai ales că redutabilul aparat de propagandă al PSD este încă funcțional. Recentele mișcări din arealul partidului de guvernământ ilustrează această tendință. PSD se face că analizează cauzele eșecului. Pare că își asumă anumite erori, ba în ce privește organizarea votului în diasporă, ba în ceea ce privește sprijinul, nu foarte discret,pentru cei aflați în răspăr cu legea, prin respingerea (deocamdată) a legiiamnistiei și grațierii. Adoptă apoi niște măsuri punitive îndreptate în
Chip paradoxal, nu împotriva celor răspunzători pentru eșec, ci contra unor cârtitori ce atentează la unitatea ce se vrea de monolit a partidului în jurulconducătorului său, care își asumă răspunderea, rămânând exact acolo unde erași până acum în ierarhia partidului. Până la un viitor congres careneîndoielnic va fi foarte bine organizat și dirijat. Cum ar veni, disciplină șicentralism, să zicem, democratic.Până la urmă și asta e una din soluțiileimaginabile, care ar putea să stopeze tendințele centrifuge și lupteleintestine pentru putere, ce lesne pot să izbucnească în asemenea conjuncturi.Frica de pierderea avantajelor și deliciilor puterii ar putea să păzeascăpepenii unei guvernări aflate pe marginea crizei, mai abitir decât tot felul deargumente doctrinare.Esențial din perspective actualului
leadership este să reziste în timp la actuala criză. Să amâne, săpună batista pe țambal, să urmărească atent mișcările adversarilor, pândindu-le eventualele inconsecvențe, ezitări și erori. Să se poziționeze într-o defensivăactivă, evitând ciocniri fatale care s-ar putea dovedi acum ireparabile. Sărefacă măcar parțial capitalul de încredere până atunci când va putea reveni înofensivă. Și pun rămășag că o va face. Dacă va reuși ori nu se va vedeamai la vale. Șanse ar cam fi, dacă ne reamintim pățaniile nefericite ale luiEmil, devenit apoi Milică, ori ale celuilalt Emil, din Transilvania. După uneleopțiuni ale noului președinte în ce privește consilierii ce-l vor asista înexercitarea misiunii asumate, am spune că PSD este pe drumul cel bun.
Mihail Fodor
