joi, martie 28, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareRecunoastere națională pentru „Liceul Teoretic German”

Recunoastere națională pentru „Liceul Teoretic German”

Liceul Teoretic German a devenit prima instituție școlară din județ care a obținut titlul de „Școală Europeană”, la cea de-a XV-a ediție a competiției organizată de Ministerul Educaţiei Naţionale.

La competiţie au participat unităţi de învăţământ preuniversitar, care au derulat proiecte în cadrul programelor europene din domeniul educaţiei şi formării profesionale. Doar 61 de şcoli la nivel național au primit titlul de „Şcoală europeană“. Odată obţinut, certificatul „Școală Europeană” este valabil pentru o perioadă de trei ani, după care şcoala trebuie să candideze din nou pentru a reconfirma titlul obţinut.

Pentru fiecare unitate de învăţământ preuniversitar declarată câştigătoare în cadrul Competiţiei pentru obţinerea certificatului „Şcoală Europeană”, ediția 2018, Ministerul Educației Naționale alocă suma de 5000 de lei.

Festivitatea de decernare a titlului „Școală Europeană”,ediția 2018, va avea loc la Palatul Parlamentului.

Competiția „Şcoală Europeană” se adresează tuturor unităţilor de învăţământ preuniversitar care au fost şi sunt implicate în programele europene din domeniul educației și formării profesionale și constă în evaluarea calității și coerenței managementului școlii, reflectat în documentele manageriale, precum și a impactului pe care activitățile derulate în cadrul proiectelor europene l-a avut asupra culturii organizaționale și a ethosului școlii, în ultimii trei ani de activitate.

Lansată în 2004 ca semn al recunoaşterii contribuţiei şcolilor româneşti la sprijinirea eforturilor României de integrare în Uniunea Europeană, Competiţia pentru obţinerea certificatului „Şcoală Europeană” este recunoscută de instituțiile europene ca un bun exemplu de susținere și valorizare a parteneriatelor școlare dezvoltate în cadrul programelor europene din domeniul educației și formării profesionale.

Certificarea școlilor cu titlul „Școală Europeană” le conferă recunoștere și prestigiu în cadrul comunităților educaționale, iar eforturile pe care le fac pentru menținerea titlului obținut, determină un interes tot mai crescut pentru dezvoltarea de noi și noi proiecte, ceea ce conduce la o îmbunătățire a managementului școlar și la dezvoltarea unei culturi organizaționale solide.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente