Regele Ferdinand al României. Cine a fost acest personaj al cărui bust deranjează UDMR Carei,nefiind dorit în oraș decât dacă se amplasează în coasta Monumentului Ostașului Român,monument istoric de categoria A. Aclamat în mai 1919 de o sută de mii de oameni,primit cu onoruri de oficialități,după 95 de ani bustul său zace într-un depozit până va primi undă verde pentru a fi amplasat în locurile vizitate în Careiul interbelic.
Cu siguranță că după 25 octombrie 2014,mai mulți vor fi cei care au aflat că nepotul primului rege al României Carol I este Ferdinand I , născut la data de 24.08.1865, la Sigmaringen, și a fost rege al României din 10 octombrie 1914 până la moartea sa, survenită la Sinaia, pe 20 iulie 1927.
La 15 octombrie 1922 – Regele Ferdinand și Regina Maria au fost încoronați la Catedrala din Alba Iulia ca suverani ai României întregite.
Busturi ale regelui Ferdinand I al României împânzesc orașele țării de la Tulcea la Craiova sau de la Timișoara la Beclean via Copșa Mică,în centrele orașelor, fără ca cineva să fi fost deranjat.
Când vine însă vorba despre muncipiul Carei,lucrurile iau o cu totul altă întorsătură,că doar suntem orașul condus dictatorial și discreționar de un primar și un viceprimnar UDMR,românii neavând nici un reprezentant în administrația locală.
Pentru edilii UDMR,doar terenul din jurul Monumentului Ostașului Român este considerat românesc și potrivit pentru a amplasa busturi ale personalităților din istoria poporului român. La fel ca în perioada stăpânirii austro-ungare, românii din Carei nu au nici un drept la opinie,nici la susținere financiară din partea primăriei pentru editări de cărți sau evenimente tradiționale care nu convin UDMR. Primăria Carei este mai intolerantă decât chiar Dieta de la Budapesta dinainte de 1918.
Pentru a avea o imagine reală legată de “dorința” administratiei locale de a amplasa bustul regelui Ferdinand,am să prezint filmul evenimentelor de la prima introducere a proiectului pe ordinea de zi a sedintei din 16 mai 2014 si până în prezent.
In data de 16 mai 2014,la ședinta CL a municipiului Carei au fost introduse pe ordinea de zi de către consilierii PNL,două proiecte:
-Proiect de hotărâre privind aprobarea ridicării unui bust al Majestății sale Regele Ferdinand I al României în Parcul dendrologic Carei
-Proiect de hotărâre privind aprobarea ridicării unui bust al omului politic Ionel I.C. Brăteanu în Carei , str. 1 Decembrie 1918, în parcul care în perioada interbelică îi purta numele
Amplasarea în parc a bustului regelui Ferdinand a fost discutată în prealabil cu primarul Kovacs care nu a avut nimic de obiectat inafară de faptul că vrea să vadă schita bustului. Mai mult,cu ocazia vizitei din 8 aprilie 2014 la Carei,la castel,a principelui Nicolae,primarul Kovacs a promis acestuia ca străbunicul său va avea un bust in curtea castelului vizitat in urma cu 95 de ani după cum confirmă și expozitia în imagini realizată special cu prilejul acestei vizite.
Inainte de ședința din data de 16 mai 2014,desi au fost introduse pe ordinea de zi cele 2 proiecte de hotărâre,a fost sugerată retragerea lor de pe ordinea de zi,pe motiv ….că e campanile electorală pentru europarlamentare… și să nu se interpreteze….
Următoarea ședință de consiliu când se reintroduce pe ordinea de zi,are loc în 24 iunie 2014. Proiectul referitor la bustul marelui om se stat Ionel Brătianu este refuzat din start a se introduce pe ordinea de zi a sedintei din 24 iunie 2014.
Discursul primarului este unul radical,vehement , prin care refuză amplasarea bustului în locurile vizitate de regele Ferdinand si regina Maria, pe motiv că nu sunt de acord urmașii grofilor,grofi care de altfel au renuntat la castel încă de la inceputul anilor 1900.
” mă forțați să spun că rugămintea familiei Karolyi este să nu amplasăm pe nimeni în curtea castelului înafară de familia lor.Nu fortați lucruri ce nu e bine să forțați!” sunt afirmatiile primarului Kovacs ce se pot regasi si pe inregistrarile filmate.
Anterior acestei ședințe,primarul a fost de acord cu amplasamentul inițial la toate cele 5 întâlniri care au existat,cu faptul că bustul nu se face pe cheltuiala orașului,martor fiind Sebastian Egli,sef birou Urbanism care a redactat în consecință referatul.
În baza acordului verbal al primarului,au fost întocmite și cele două schițe plan amplasament,adăugate la dosarul proiectului.
Nu a fost luată în considerare nici propunerea liberalilor de a amplasa bustul Maiestății Sale Regele Ferdinand împreună cu cel al lui Ion I.C.Brătianu în părculețul dintre stația de taxi și magazinul Oțelul.
Regele Ferdinand al României ,numit si Intregitorul in semn de recunostință pentru reîntregirea țării la 1 Decembrie 1918, cel care promulga Constituția României de după Primul Război Mondial, din 1923,apreciată la vremea sa a fi una dintre cele mai democratice legi fundamentale din Europa, nu este bine primit în municipiul Carei la fel cum a fost în mai 1919 de către o sută de mii de români. Conducerea orașului e alta.
Potrivit primarului Kovacs,singurul loc unde își poate găsi loc,este in apropierea Monumentului Ostașului Român, monunentul istoric de categoria A, creație a sculptorului Gheza Vida. Încercări ale primarului de a amplasa statui în jurul monumentului au mai fost în urmă cu câțiva ani,dar renumitul sculptor adus de la Budapesta i-a explicat atunci că în jurul unui astfel de ansamblu monumental nu își au locul alte lucrări iar el în niciun caz nu își va pune semnătura pe ceva amplasat în acel spațiu pentru că ține la renumele său.
Folosindu-se de majoritatea consilierilor UDMR în consiliul local, a fost supus la vot forțat amplasamentul de lângă amplul monument istoric,ignorând orice doleanță a celor 8 consilieri de etnie română. Nu este nici prima si nici ultima ședință în care se manifestă modul de a conduce orașul dictatorial,fără a se ține seama si de opiniile altora inafara de formatiunea UDMR.
Monumentul Ostașului Român este un monument istoric de categoria A iar potrivit Legii Monumentelor istorice,în perimetrul de protecție de 200 m pentru monumentele din spațiul intravilan,nu este permisă amplasarea altor construcții decât în cazuri speciale și cu aprobarea Comisiei Naționale a Monumentelor istorice.
Nici bustul lui Ionel Brătianu,fost prim ministru al României timp de 18 ani nu este dorit in municipiul Carei.
Dacă la ședinta de consiliu din 24 iunie primarul Kovacs a explicat că refuzul amplasării bustului regelui Ferdinand în parc se datorează lipsei acordului familiei Karolyi (care a renuntat la orice drept asupra castelului in 1907,cedându-l statului),pentru refuzul amplasari bustului lui Ionel Brătianu, motivul invocat de consilierii UDMR la sedinta din 30 iulie a fost faptul că “nu este om local de cultură”, neaducându-si contributia la bunăstarea Careiului.
Si astfel,aniversarea a 150 de ani de la nasterea fostului prim ministru al României timp de 18 ani,a avut loc într-un mod inedit, cu bustul mobil!
Încăpățânarea consilierilor și a primarilor UDMR de a accepta că în oraș există și o comunitate de români nu face cinste unei formațiuni care face parte din Parlamentul României. O formațiune care are desemnat un candidat la președinția României,sfidează o comunitate de români dintr-un oraș condus de UDMR.
Municipiul Carei devine astfel singurul oraș din România unde busturile regelui Ferdinand și al primului ministru Ionel Brătianu nu sunt acceptate.
Daniela Ciută