Acasă Locale Nationale Restructurarea creditelor in CHF este ilegala. Decizie instanta

Restructurarea creditelor in CHF este ilegala. Decizie instanta

franci

Daniela și Eugen P. din Timișoara au luat un credit de casă de 140.000 de franci elvețieni de la Raiffeisen Bank România în mai 2008 pentru o perioadă de 318 luni (26 de ani și jumătate).
La dobânda de 5,5% și un comision de administrare de 0,15%, rata lunară a creditului era de 1.037 de franci. În lei, prima rată era de 2.345 de lei. Apoi, deprecierea leului față de franc a dus rata la peste 3.000 de lei până la mijlocul anului 2010, când familia a fost lovită de încă o veste proastă: salariile au le-au fost reduse de la un total de 5.000 de lei la 3.750 de lei.
Fără speranță să mai poată plăti ratele lunare, cei doi timișoreni au apelat la bunăvoința băncii și au cerut o restructurare. Nu mică le-a fost mirarea când cei doi au aflat, după ceva vreme, costul real al „ajutorului” oferit de bancă: aveau de plătit în plus peste 27.000 de franci la creditul de 140.000 de franci. La această sumă s-a ajuns după ce banca a aplicat două restructurări clienților, prin care a mărit dobânda de la 5,5% la peste 8,5%, în schimbul unei perioade de trei ani cu rate mai mici. În 2010-2011, clienții au plătit mai puțin ca urmare a reducerii temporare de dobândă din partea băncii, pe care urmau să o compenseze ulterior, iar în
2011-2012 banca le-a cerut doar plata dobânzii de 8% și a amânat perceperea capitalului efectiv împrumutat, pentru care banca urma să perceapă dobândă de două ori.

Instanța a desființat restructurările
După reclamații la Protecția Consumatorului, care nu au rezolvat cu adevărat problema, cei doi polițiști au dat în judecată banca, în septembrie 2014.
Aceștia au reclamat mai multe prevederi din contract precum:
– art. 3.7, clauza referitoare la modificarea ratei anuale a dobânzii în funcție de evoluția pieței financiare sau de politica de credite a Băncii;
– art. 3.2, clauza prin care Banca decide în locul clientului forma de dobândă aplicabilă în contract;
– art. 11.4, clauza prin care Banca este autorizată să modifice valoarea ratelor de credit și valoarea dobânzii curente în mod unilateral și în lipsa unui act adițional;
– art. 3.14, clauza care banca percepea lunar un comision de administrare în valoare de 0,15%.
Clienții au cerut instanței să desființeze și actele adiționale emise cu ocazia OUG 50/2010 și pe cele din restructurări.

Judecătorul în cauză a reținut că clauzele contractuale contestate nu au fost exprimate clar și inteligibil, nu au fost negociate direct cu consumatorii și au adus un dezechilibru major asupra acestora. Instanța susține că banca nu a putut arăta căcă a existat o negociere la semnarea contractului, așa cum cere legea îi cere să probeze, contractul fiind unul preformulat, de adeziune.

Apoi, clauza de dobândă a fost clar în defavoarea consumatorului, din moment ce banca nu a explicat metoda de variație a dobânzii și că rata era, practic, la discreția ei, arată instanța, fiind încălcate prevederile OG 21/1992 și ale Legii 193/2000, care stabilesc că variația dobânzii trebuie să fie clar precizată în contract, verificabilă și în afara voinței profesionistului.
„Clauza prevăzută la art. 3.7 din contract creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimental 1reclamanților și contrar cerințelor bunei-credințe, întrucât această clauză conferă dreptul băncii de a modifica dobânda unilateral fără un motiv întemeiat și specificat în contract și fără să fie individualizate în contract elemente obiective în funcție de care să opereze această modificare, contrar prevederilor art. 1 lit. a din anexa Legii nr.193/2000 coroborat cu art. 9 indice 3 lit. g și h din O.G. nr. 21/1992, motiv pentru care instanța va constata caracterul abuziv al clauzei prevăzute de art. 3.7. din contractul de credit, cu consecința modificării clauzei în sensul respectării prevederilor legale”, se arată în motivare.

Cum s-a ajuns la marja de 2,6%?

Instanța a decis să nu elimine total clauza de dobândă din contract, ci a dispus recalcularea având ca bază formula descrisă de OUG 50/2010, care trebuia să ducă la transparentizarea costurilor contractuale, dar a avut efecte nefaste pentru românii cu credite. În loc să aplice referința Libor din 2010 (0,19%) – la minimele ultimelor decenii la acel moment – pentru calculul marjei de dobândă a creditului contractat în 2008, așa cum a procedat Raiffiesen la aplicarea OUG 50, dar și celelalte bănci din sistem care nu se raportau anterior la piață, instanța a decis să ia în calcul Libor de la momentul acordării creditului.

„Odată cu intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, în leg islație s-a consacrat în mod expres care este formula de calcul a dobânzii. În acest sens, potrivit art. 37 din O.U.G. nr. 50/2010 Jn contractele de credit cu dobandă variabilă se vor aplica următoarele reguli: a) dobânda va fi compusă dintr-un indice de referință EURIBOR/ROBOR/LIBOR la o anumită perioadă sau din rata dobânzii de referință a Băncii Naționale a României, în funcție de valuta creditului, la care creditorul adaugă o anumită marjă fixă pe toată perioada derulării contractului”.
Prin urmare, după ce a intrat în vigoare art. 37 din O.U.G. nr. 50/2010, calculul dobânzii pornește de la indicele de referință Euribor/Robor/Libor la care se adaugă marja fixă a băncii , stabilită prin contractul inițial. În ceea ce privește marja fixă , aceasta se determină în funcție de prevederile contractului încheiat între părți. Deși în contractul de credit din litigiu nu s-au prevăzut elementele componente ale dobânzii, la încheierea contractului, părțile au avut în vedere o marjă a băncii de 2,61%, în condițiile în care dobânda a fost stabilită la 5,5%, iar indicele Liber CHF la 6 luni la data încheierii contractului (28.05.2008) era de 2,890% (5,5% – 2,890% = 2,61%)”, se arată în motivare.
Soluția aleasă de instanță acum este identică uneia dintre propunerile care au circulat în Parlament și care au fost aduse în atenția Băncii Naționale a României și a băncilor comerciale pentru ca marjele de dobândă ale românilor să fie calculate corect. Aceasta a fost, însă, respinsă, și marjele de credit au fost mărite artificial de către bănci, pe seama consumatorilor. După OUG 50, modificată și mai mult în favoarea băncilor prin legea de adoptare, au izbucnit procesele clienți vs. bănci.

Mai departe, instanța desființează celelalte clauze care dau dreptul băncii de a alege dobânda și constată că aceasta a procedat împotriva legii când a crescut marja de dobândă cu ocazia restructurărilor creditului, pentru că legea nu îi dădea dreptul decât să scadă o marjă fixă.
„Pârâta a precizat că a respectat prevederile O.U.G. nr. 50/2010, exprimând dobânda în funcție de un indice unic de referință (Libor) și a aplicat marja fixă, stabilită ca diferență dintre rata dobânzii deținută de client și valoarea indicelui de referință la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 50/2010, deci la valoarea indicelui de referință Liber CHF din anul 2010, iar nu din 2007, invocând în acest sens o adresă transmisă de către Autoritatea Națională pentru protecți a Consumatorilor către Asociația Română a Băncilor prin care se exprimă acordul pentru stabilirea
în acest mod a marjei fixe. Referitor la aceste aspecte, instanța constată că apărarea pârâtei nu are
suport legal. Din conținutul prevederilor art. 35 din OUG nr. 50/2010 și ale art. 9 indice 3 alin. 1 din OG nr. 21/1992, rezultă că este interzisă majorarea nivelului comisioanelor, tarifelor și spezelor bancare, cu excepția costurilor impuse prin legislație , astfel că marja fixă la care face referire art. 37 lit. a din OUG nr. 50/2010 nu poate fi decât cea stabilită prin contractul inițial de credit. Pârâta trebuia să păstreze marja la nivelul inițial din contractul de credit în conformitate cu prevederile art. 37 din O.U.G. nr. 50/2010 care interzic modificarea marjei fixe pe parcursul derulării contractului. Or, modificarea marjei fixe de la valoarea de la 2,61%, percepută la momentul încheierii contractului de credit, la valoarea de 8,16% (prin actul adițional din data de 13.10.2010) și ulterior la valoarea de 8,55% (prin actul adițional din data de 28. 10.2011), contravine dispozițiilor legale”, se arată în motivare.

Av. Coltuc Marius

- Advertisment -

Cele mai populare

De ce ne îmbolnăvește stresul?

Stresul ne macină în fiecare zi şi ne îmbolnăveşte fără să ne dăm seama! Ne enervăm pentru că stăm mult în trafic,...

Ne mândrim cu ei!Antreprenori romani de top.Ediția 2020

Antreprenorii români care s-au remarcat în acest an plin de încercări și pentru comunitatea StartupCafe.ro. Iată o listă (incompletă, evident) de antreprenori...

BNR cere băncilor să modifice până pe 20 decembrie scoringul de acordare al creditelor

Potrivit unei scrisori trimise de BNR către băncile comerciale, acestea trebuie să îşi ajusteze scoringul pentru persoane fizice până pe 20 decembrie...

Animalele de companie vs oameni.Călătorii cu stampilă de vaccin

Guvernul britanic pregătește adoptarea ștampilelor de vaccin anti-COVID aplicate pe pașapoartele celor care acceptă să se inoculeze, pentru a putea călători.

Comentarii recente