vineri, aprilie 19, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareResursă pentru comunitate - proiect Asociația Stea

Resursă pentru comunitate – proiect Asociația Stea

stea

Asociația Stea anunță realizarea în perioada august – noiembrie 2016 a proiectului „”, ce are ca scop creșterea gradului de implicare a tinerilor în viața comunității și promovarea voluntariatului ca valoare personală și resursă comunitară în județul Satu Mare. Acesta este un proiect de tineret finanțat de către Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Satu Mare. Valoarea proiectului este de 13185 lei, din care 11925 lei sunt asigurați de către DJTS Satu Mare.

Proiectul se adresează tinerilor cu vârste între 15 și 24 ani, tinerilor cu oportunități reduse, ONG-urilor și instituțiilor cu activități de și pentru tineret și comunității locale urmărind dezvoltarea unui cadru favorabil de punere în valoare în mod eficient a resurselor, a nevoilor și a oportunităților tinerilor din comunitatea sătmăreană prin educație non-formală și voluntariat activ.

Activitățile principale cuprind: o campanie de informare a tinerilor cu privire la oferta ONG-urilor și instituțiilor publice locale pentru activități de educație nonformală și voluntariat; un curs de educație non-formală pentru 20 de tineri interesați să se implice în desfășurarea în cadrul proiectului a unor acțiuni de educație nonformală în sprijinul tinerilor cu oportunități reduse din Satu Mare; un concurs de fotografie pe teme de interes pentru tineri (prevenirea și combaterea consumului de droguri, antidiscriminarea, prevenirea și combaterea delicvenței juvenile) și un Festival al Voluntariatului având ca scop creșterea gradului de sensibilizare a oamenilor din comunitate cu privire la importanța și beneficiile implicării în activități de voluntariat.

Proiectul oferă o cale de a descoperi faptul că voluntariatul înseamnă mult mai mult decât o activitate caritativă, este o experiență ce are potențialul de a contribui în mod seminificativ la dezvoltarea personală și profesională a celor implicați, prin abilitățile și competențele pe care aceștia și le dezvoltă în timpul activităților realizate. Voluntariatul asigură căi de a cunoște persoane care împărtășesc aceleași valori, crează cadrul potrivit pentru implicarea activă în viața comunității și aducerea unei contribuții la rezolvarea unor probleme existente în societate. Voluntariatul cultivă valori, dezvoltă atitudini pozitive, capacitează oamenii să înfăptuiască schimbări benefice în jurul lor.

„Pot să spun că pentru mine voluntariatul este un mod de viață, de dezvoltare persoanlă, o experiență cu ajutorul căreia ajungi să vezi lumea cu alți ochi. Te implici, ajuți oameni, îți faci prieteni, iar toate acestea s-au transformat în cazul meu într-un loc de muncă prin care fac ceea ce sunt convinsă că este menirea mea. Îmi doresc ca și alți tineri să aibă posibilitatea să descopere oportunitățile oferite de voluntariat” – Tarța Diana, coordonator voluntari, Asociația Stea.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente