marți, decembrie 10, 2024
AcasăLocaleRezultatele controalelor inspectorilor DSVSA Satu Mare, în perioada 20-27 iunie ...

Rezultatele controalelor inspectorilor DSVSA Satu Mare, în perioada 20-27 iunie

piataInspectorii Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța  Alimentelor Satu Mare au realizat în perioada  20.06.2013  –  27.06.2013, un număr de 67 de acțiuni de control la unități și gospodăriile populației. Ca urmare a neregulilor constatate în timpul verificărilor, inspectorii au aplicat o amendă contravențională în valoare totală de 600 lei.

Au fost verificate: depozite alimentare, unități de alimentație publică, cantine, unități de vânzare cu amănuntul, piețe agroalimentare, brutării, laboratoare de cofetărie, unități ambalare produse de origine non animală, unități de procesare carne, unități procesare lapte.

În cadrul acțiunilor tematice au fost urmărite următoarele aspecte: existența documentului de înregistrare, respectarea condițiilor generale de igienă, originea materiilor prime și existența documentelor însoțitoare, respectarea condițiilor privind ambalarea, marcarea și etichetarea alimentelor, condițiile de transport, modul de depozitare, monitorizarea și eliminarea subproduselor, existenta echipamentelorde protecție.

A fost sancționată înstrăinarea în orice mod a animalelor, cumpărarea ori luarea acestora în proprietate cu orice titlu, fără documente prevăzute de legislația sanitară veterinară în vigoare. Un crescător particular din Agriș a fost amendat cu 600 lei.

În această perioadă medicii veterinari de liberă practică efectuează inspecții în exploatații de animale conform Programului Strategic pe anul 2013. Cu această ocazie DSVSA Satu Mare solicită proprietarilor de animale să acorde tot sprijinul în desfășurarea acestei acțiuni.

Tot în această perioadă a fost demarată acțiunea Autorității Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, prin intermediul Direcțiilor Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor județene, de informare a populației din județ prin instruiri și afișe, despre acțiunea “Cum se poate obține lapte conform cu cerințele Uniunii Europene  –  Recomandări pentru un lapte igienic“.

Acțiunea a fost demarată datorită faptului că începând cu data de 01.01.2014, va fi interzisă comercializarea sau livrarea către unitățile de colectare sau procesare a laptelui crud, materie primă, care nu respectă cerințele Uniunii Europene. Din data de 27.06.2013, DSVSA a mai demarat și acțiunea de vaccinare antirabică a vulpilor, prin aplicarea de momeli vaccinale în jurul vizuinilor de vulpi, de pe teritoriul județului Satu Mare.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare