vineri, aprilie 19, 2024
AcasăEducatie&CulturaRobert Laszlo face parte din Uniunea Scriitorilor din România

Robert Laszlo face parte din Uniunea Scriitorilor din România

Managerul Centrului de Creație, scriitorul Robert Laszlo, a fost acceptat în Uniunea Scriitorilor din România (U.S.R.), o mare reușită, putem spune, având în vedere cei 31 de ani pe care acesta îi are.

O surpriză nu este, sub semnătura lui Robert Laszlo vâzând tiparul mai multe volume de poezie până în prezent și cu siguranță vor mai urma multe volume, la fel de valoroase, care vor îmbogăți lirica poeților sătmăreni.

„După ce în luna mai 2022 mi-am depus dosarul, iată că, am fost primit în Uniunea Scriitorilor din România (U.S.R.), instituție prestigioasă a scrisului românesc.
Mulțumesc doamnei președinte a filialei Cluj U.S.R. – Irina Petraș, pentru sprijinul și încrederea acordată. Cred că la cei 31 ani pe care îi am, această izbândă, este una definitorie pentru întreaga mea carieră literară.

Suntem încă foarte puțini scriitori sătmăreni în U.S.R. și accederea mea în rândurile elitei scriitorimii, sper să fie un semnal benefic de „dezgheț”!”, este mesajul transmis de managerul Centrului de Creație, scriitorul Robert Laszlo.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente